Câți bani vor primi românii care vor efectua serviciul militar voluntar
Românii care vor dori să participe la pregătirea militară voluntară ar urma să primească salarii. Președintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu, a făcut o serie de precizări pe subiect. Stagiul ar urma să fie pe o perioadă de patru luni, iar voluntarii vor urma să primească o serie de stimulente.
La nivel declarativ, reprezentanții statului iau în calcul suma de trei salarii medii brute. De asemenea, ar fi vorba și de cazarea gratuită în perioada stagiului de pregătire.
”Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care, sigur, acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente.
Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de faţă se află în configurarea finală a draftului”, a precizat Leoreanu, la Palatul Parlamentului.
„S-a discutat pe trei linii legislative: Legea apărării, care este în formă finală şi va pleca pe circuitul de avizare; Legea 446, care a fost gândită şi începută din 2022 şi care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen şi acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar", a mai spus acesta.
Leoreanu a menționat că Legea 446 a ajuns pentru avizare la Ministerul de Finanţe, după ce a parcurs „toate celelalte puncte de oprire”.
„Ministerul Apărării şi noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, aşa cum le-am numit, şi să le putem dezbate, amenda şi aduce într-o formă finală cât mai repede”, a explicat deputatul.