MENIU

Câţi bani pot să câştige mamele în concediul de creştere a copilului ca să nu piardă indemnizaţia

Mamele care se află în concediul pentru creşterea copilului şi obţin indemnizaţie au voie să aibă şi alte venituri.

Potrivit OUG nr. 111/2010, beneficiarul indemnizației de creștere a copilului nu poate să mai realizeze și alte venituri în perioada concediului de creştere a copilului. În caz contrar mamele ar putea să rămână fără indemnizaţie.

Cu toate acestea există şi câteva excepţii, prevăzute de lege.

Persoana primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu; Cel îndreptățit primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora; beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel nu depăşeşte de trei ori cuantumul minim al indemnizaţiei, stabilit potrivit ordonanței.

În acest din urmă caz, părintele are voie să obţină venituri impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizaţiei, dacă acestea nu depășesc 3.697,5 lei într-un an calendaristic.