Câți bani a cheltuit Nicușor Dan în campanie. Noi detalii controversate despre finanțarea alegerilor
Noi detalii controversate apar despre banii cheltuiți de Primarul Capitalei, Nicușor Dan, în campanie. Suma ar fi cu 225.000 de euro mai mare decât figurează în raportul oficial depus la Autoritatea Electorală Permanentă și cele menționate chiar de edil. Înainte de alegeri, detalii scandaloase au apărut despre legătura dintre edil și controversatul om de afaceri Matei Păun, dar Nicușor Dan a susținut că nu ar fi fost finanțat de acesta.
Banii cheltuiți de primarul Capitalei, Nicușor Dan, în campania electorală ridică semne de întrebare, scriu jurnaliștii. Totul după ce ar fi reieșit că sumele declarate oficial la Autoritatea Electorală Permanentă sunt diferite față de cele cheltuite de edil.
Potrivit site-ului de campanie al lui Nicușor Dan, la începutul lunii iunie, anul curent, primarul a strâns pentru alegerile locale suma de 860.275 lei de la 3.458 de donatori. Potrivit documentului oficial însă, scrie presa, Nicușor Dan a declarat că a făcut cheltuieli totale de aproape 660.000 lei.
Încă din timpul campaniei electorale, detalii controversate au apărut despre legătura dintre Nicușor Dan și afaceristul Matei Păun. Deși s-a speculat că acesta din urmă ar fi donat bani pentru afișele sale electorale, Nicușor Dan a negat.
Potrivit jurnaliștilor MediaFlux, primul dintre cei care au tras sforile în campania lui Nicușor Dan ar fi fost în continuare afaceristul Matei Păun. Bărbatul are experiență în piețele financiare, inclusiv cele rusești. Cu peste 40 de milioane de euro în conturi, Păun a pompat bani într-un fond de investiții și în numeroase companii din țara noastră. De-a lungul timpului, banca pe care o conduce a făcut afaceri cu Rusia. În plus, afaceristul ar fi publicat în trecut chiar și mesaje pro-ruse. Numele său se găsește și în ancheta Rise Project cu privire la o societate deschisă în Insulele Seychelles.