MENIU

CÂTE infectări au fost confirmate la elevi în prima săptămână de școală - Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu

CÂTE infectări au fost confirmate la elevi în prima săptămână de școală - Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat câte cazuri au fost confirmate COVID-19 în prima săptămână de școală din acest an, după vacanță.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunțat că la elevii din ciclul gimnazial și liceal, reveniți la ore după vacanța de iarnă, au fost confirmate prin test RT- PCR 73 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că numărul este aproape la fel de mare ca în prima săptămâna în care s-au folosit testele de salivă în școli, adică 6-13 decembrie 2021.

„Dacă în primele două săptămâni am utilizat 13 milioane de teste, din care doar 111 au fost confirmate pozitiv, rata este extrem, extrem de mică. Dar la testele pe care le-am făcut la începutul acestei săptămâni, deja din 1,5 milioane de teste, pentru că atâtea au fost folosite, avem deja 73 de cazuri confirmate inclusiv prin teste PCR. Deci, aproape la fel de multe, dintr-un milion și jumătate, cât am avut din 13 milioane acum două săptămâni. Asta înseamnă că responsabilitatea este din ce în ce mai pronunțată.Nu atât cât trebuie, dar este mai bine din perspectiva numărul de teste care sunt confirmate PCR”, a declarat ministrul Cîmpeanu, vineri seară, la Digi 24.

Ministrul Educației a amintit de rata mare de vaccinare din rândul elevilor - de aproape de 40% , iar î în ceea ce privește personalul din învățământ, aceasta este de 70%, potrivit acestuia.