Câte calorii are o ceaşcă de ceai? Vei fi uimit
Rareori ne gandim la calorii atunci cand savureaza o ceasca de ceai cald. Preferam sa ne bucuram de aromele de fructe, gustul picant sau de mirosul placut al condimentelor din el. Daca bem ceaiul simplu, chiar nu ar trebui sa ne facem griji: o ceasca de ceai negru, de circa 250 ml, contine doar 2,4 calorii. Acelasi lucru este valabil si in cazul infuziilor de plante.
Lucrurile se schimba daca obisnuim sa ne bem ceaiul indulcit. O lingurita de zahar alb rafinat, adica 4 grame, are aproximativ 15 calorii, in timp ce un pliculet de zahar de 3 grame, ca cel servit in restaurante sau cafenele, contine circa 11 calorii. Sunt calorii goale, care nu-ti aduc minerale sau vitamine.
Cei care prefera mierea ca indulcitor trebuie sa stie ca o lingurita are undeva la 20-22 calorii, insa acestea vin la pachet cu beneficii pentru organism, contribuind la ameliorarea racelilor si a durerii de gat.
Unii obsinuiesc sa adauge lapte in ceai, iar acest aliment adauga la randul sau ceva calorii in bautura noastra preferata. 30 ml de lapte integral au 18 calorii, in timp ce in cazul laptelui degresat numarul acestora scade pana la 10. Laptele are insa si o valoare nutritionala prin proteinele continute, vitamina A si calciu.
Spre deosebire de ceaurile preparate din frunze vrac sau din pliculete, ceaiurile imbuteliate contin de obicei foarte mult zahar, in unele situatii chiar 10 lingurite la o sticla, adica 150 de calorii goale. De aceea, este mai bine sa le evitati.