MENIU

Cătălin Predoiu, la Realitatea PLUS: „Păstrarea Secției de anchetare a magistraților ne-ar putea costa pierderea a miliarde de euro din fonduri europene”

catalin predoiu

Ministrul Justiției a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea „Legile Puterii”, difuzată la Realitatea PLUS. Unul dintre subiectele abordate a fost și relația dintre desființarea Secției de anchetare a magistraților și acordarea fondurilor europene.

Secția de anchetare a magistraților

Ministrul Justiției susține că Secția nu a descoperit acele abuzuri în Justiție, pentru care fusese creată.

Cătălin Predoiu: „Secția va fi desființată, mai devreme sau mai târziu. Secția face obiectul unui proiect de lege în Parlamentul României. Această secție va fi desființată. E o discuție întreagă. Am votat în CSM pentru desființarea ei. Nu a fost eficientă în doi ani și jumătate, sub guvernarea PSD. Cei care au înființat-o voiau să descopere abuzuri în justiție. Nu au descoperit nimic. Modul în care a fost înființată văduvește structura de obiectul pentru care a fost creată. Este o excrescentă artificială a sistemului judiciar care trebuie îndepărtată. Această secție reprezintă o critică în Raportul MCV, încă de pe vremea guvernului PSD.

Și doamna Ana Birchall a vrut să o desființeze. E o problemă importantă, înscrisă în raportul de țară. Nu vreau să ne coste această structură miliarde. Banii de la UE vin o dată cu respectarea statului de drept. E vorba de fonduri europene, o spun și oficiali europeni. Inclusiv cancelarul german Merkel. Independența presei, statul de drept, lupta împotriva corupției sunt criterii pentru acordarea fondurilor europene. Nu vrem să pierdem miliarde de la UE din cauza acestei structuri. Secția trebuie desființată, pentru abuzuri în justiție există legi și pârghii”, a conchis ministrul Justiției.

Mai multe articole despre:
catalin predoiu Justitie