MENIU

Cătălin Predoiu întâlnire cu omologul său israelian, în prezenţa familiilor unor ostatici deţinuţi de Hamas. Ce s-a discutat

Cătălin Predoiu întâlnire cu omologul său israelian, în prezenţa familiilor unor ostatici deţinuţi de Hamas

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire importantă miercuri, în cadrul căreia s-a întâlnit cu o delegație condusă de ministrul israelian de Interne, Moshe Arbel. Delegația a inclus și membri ai familiilor unor cetățeni români cu dublă cetățenie, care au fost răpiți și sunt ținuți ostatici de către gruparea Hamas.

"Întrevederea a avut loc cu ocazia vizitei pe care oficialul israelian o efectuează în România, în contextul situaţiei actuale de securitate din Orientul Mijlociu. Partea israeliană a adresat mulţumiri pentru solidaritatea pe care România a manifestat-o în contextul conflictului provocat de Hamas începând cu 7 octombrie", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, Agerpres.

La rândul ei, partea română a mulţumit autorităţilor israeliene pentru sprijinul acordat în vederea repatrierii cetăţenilor români care se aflau în Israel la începutul crizei.

Rareș Bogdan, în plenul PE: Vrem integrarea deplină în Spaţiul Schengen în 2024! Nu suntem ruda săracă a Europei

"De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea de a continua împreună eforturile pentru eliberarea rapidă şi în siguranţă a tuturor ostaticilor rămaşi, oricât de greu sau de complex ar fi acest proces", arată sursa citată.

Ministrul Afacerilor Interne a transmis familiilor prezente un mesaj de solidaritate şi a reiterat sprijinul pentru întreprinderea tuturor eforturilor care pot fi făcute pentru a contribui la eliberarea tuturor ostaticilor.

"România susţine intensificarea demersurilor pentru permanentizarea opririi focului şi pentru identificarea de soluţii diplomatice în vederea reluării Procesului de Pace şi pledează pentru respectarea strictă a dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar", precizează MAI.

În cadrul discuţiilor, cei doi interlocutori au salutat nivelul bun al cooperării bilaterale şi au evidenţiat importanţa consolidării acesteia şi reluării proiectelor avute pe rol odată ce situaţia de securitate se va normaliza.

Ministerul Finanţelor a anunțat că salariile cadrelor didactice vor creşte cu 13% din 1 ianuarie 2024. Instituția a trebuit să repare o greșeală din actul inițial