Cătălin Drulă: „Tronsonul al doilea al drumului expres Craiova - Pitești, în linie DREAPTĂ”
Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor a anunțat, luni, că tronsonul al doilea al drumului expres Craiova - Pitești se află în linie dreaptă pentru a fi gata anul acesta. Ministrul spune că, în prezent, stadiul fizic al lucrărilor este de 75%.
„TRONSONUL 2 AL DRUMULUI EXPRES CRAIOVA - PITEȘTI ÎN LINIE DREAPTĂ PENTRU A FI GATA ANUL ACESTA
Sâmbătă am făcut o vizită pe șantierul drumului expres Craiova - Pitești.
Am vrut să mă asigur că suntem în linie dreaptă pentru respectarea promisiunii că vom finaliza Tronsonul 2 anul acesta.
Tronsonul de 40km este vital pentru ocolirea orașelor Slatina și Balș.
Toți care vor circula pe acel tronson merită să nu piardă ore în șir în ambuteiaje.
În prezent, stadiul fizic al lucrărilor este de 75%.
Am văzut o mobilizare exemplară a constructorului. Sunt 1.400 de oameni pe șantier, 12km din totalul de 40 au două din trei straturi de asfalt, iar grinzile necesare pentru viaducte, poduri și pasaje sunt produse în proporție de 90% (o mare parte sunt deja și ridicate pe structuri).
Mărturisesc că am o plăcere deosebită să văd șantiere unde, așa cum se spune în branșă, „se face producție”.
Asta urmărim zi de zi la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii”, a transmis Cătălin Drulă, luni.