Cătălin Cîrstoiu, după o plimbare în Parcul IOR: Capitala are nevoie de centuri verzi şi ''plămâni'' în fiecare sector
Capitala are nevoie de "centuri verzi" şi " 'plămâni' în fiecare sector", a declarat Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei. În cadrul declarațiilor făcute jurnaliștilor care l-au acompaniat, Cîrstoiu a susținut faptul că administraţia generală a Bucureştiului nu a atras fonduri europene şi nu s-a implicat suficient în întreţinerea parcurilor existente, precum şi în amenajarea unora noi.
Acesta a participat, sâmbătă, la evenimentul "Marşul IOR pentru aer curat şi sănătate", eveniment organizat de PNL Sector 3 pentru reîntregirea Parcului IOR.
"De ce suntem în parc astăzi? Pentru că, în ultimii ani, am văzut un asediu imobiliar asupra tuturor parcurilor din Capitală şi în speţă, aici, în Parcul IOR. Am ratat multe şanse în anii aceştia. Trebuie să înţelegeţi că parcurile sunt cele care dau sănătate, în primul rând, oamenilor, şi, în al doilea rând, oraşului. (...) De aceea Bucureştiului îi trebuie centuri verzi, îi trebuie 'plămâni' în fiecare sector", a spus Cătălin Cîrstoiu.
El a criticat lipsa de acţiune a administraţiei generale a Capitalei în atragerea fondurilor europene.
"Nu am luat fonduri europene pentru construcţia parcurilor şi e o evidenţă asta. Alte oraşe au putut să o facă, cum e Clujul. E un proiect european care conturează 100 de oraşe verzi, 100 de oraşe inteligente, 100 de oraşe cu soluţii noi, inovative. Noi nu suntem acolo, pentru că nu a aplicat nimeni (...). În al doilea rând, au mai fost proiecte în care au intrat toate acele acţiuni neutralizante ale poluării, Bucureştiul nu are niciun proiect. De ce, pentru că administraţia nu s-a preocupat. (...) Ce aş vrea să ştiţi, că aproape 2 milioane de locuitori sunt în Bucureşti, locuitorii stabili, iar suprafaţa per locuitor este de 9 metri pătraţi de spaţiu verde. Ştiţi cât este în Viena? 120 de metri pătraţi. Ştiţi care este media europeană acceptată? 26 de metri pătraţi. 9 metri pătraţi de spaţiu verde în Bucureşti versus 26 de metri pătraţi acceptaţi la nivel european", a menţionat Cîrstoiu.
Urșii se apropie de București. Mesaj RoAlert pentru avertizarea populatiei din localitatile Ciolpani si Snagov
Acesta a acuzat şi faptul că în Bucureşti nu există un Registru al spaţiilor verzi, întrucât nu a existat preocupare pentru asta.
"Am promis, nu eu, alţii, parcuri frumoase. Haideţi să mergem în Herăstrău, ciori, gunoi, alei sparte (...) asta e realitatea Herăstrăului astăzi. Cişmigiul, degeaba începem să-l construim astăzi şi să facem un podeţ, acolo lucrurile trebuie gândite altfel. (...) E păcat că oraşul ăsta a pierdut şansa de a-şi reconstrui parcurile cu alte surse de finanţare, nu numai din bugetul Primăriei", consideră Cîrstoiu.
În altă ordine de idei, el a evidenţiat proiectul Parcul Liniei, realizat la nivelul Sectorului 6, ca fiind o soluţie ''excelentă''.
"S-a făcut ceva în perioada asta? Da. Uitaţi-vă în Sectorul 6, Parcul Liniei, o soluţie excelentă găsită de primarul Ciprian Ciucu. Ăsta este trendul spre care trebuie să meargă o regândire a spaţiilor verzi în Bucureşti, parcuri liniare, printre blocuri, pentru a asigura un mediu cald, un mediu frumos în care poţi să ieşi la o plimbare civilizat", a mai declarat Cîrstoiu.
În context, el a susţinut ideea transformării Parcului Natural Delta Văcăreşti - "o zonă nesigură, o zonă cu oameni ai străzii" - în parc municipal şi a zonei Pădurea Băneasa într-un "parc al Bucureştiului", aceeaşi soluţie fiind afirmată şi legat de zona Comana.
"Soluţii există, dar trebuie să ne aplecăm asupra lor. (...) Eu vă propun ca în povestea asta despre parcuri să fim parteneri (...) pentru că şi eu îmi doresc parcuri şi dumneavoastră vreţi parcuri", a spus Cîrstoiu.
Nu în ultimul rând, el a anunţat că, începând de duminică, va prezenta părţi din proiectul său pentru Bucureşti, prima temă abordată urmând să fie cea legată de sistemul de termoficare.