MENIU

Catalanii presează cu organizarea la 9 noiembrie a unui referendum separatist

Economia Spaniei îşi revine

În actuala organizare a Spaniei, din cele 19 comunităţi autonome Catalonia deţine în prezent cele mai multe competenţe, putând să-şi gestioneze o parte din impozite, traficul şi închisorile şi având, între altele, şi un corp propriu de poliţie, privilegiu deţinut şi de Ţara Bascilor.

Catalanii însă presează cu organizarea la 9 noiembrie a propriului referendum separatist, profund nedorit de autorităţile de la Madrid. Deloc suprinzător, aşadar, în Spania referendumul din Scoţia a fost citit în chei diferite.

La scurt timp după publicarea rezultatelor referendumului din Scoţia, premierul Mariano Rajoy a transmis un mesaj video înregistrat la Palatul Moncloa, unde rezultatele au fost privite cu optimism, scrie Rador.

"Scoţienii au avut de ales între segregare şi integrare, izolare şi deschidere, stabilitate şi incertitudine, între securitate şi risc. Ei au ales cea mai bună variantă pentru toţi, pentru ei, pentru ceilalţi britanici şi pentru restul Europei. Cred profund în integrarea UE. Cred că această cale ne-a ajutat să depăşim tragediile din istorie şi că vom putea înfrunta cu succes provocările viitorului. Pentru a reuşi avem nevoie de toţi, de aceea suntem foarte bucuroşi că Scoţia continuă să fie îmopreună cu noi".

Este de aşteptat ca executivul spaniol să sancţioneze decizia parlamentului catalan care a adoptat astăzi Legea regională privind consultarea populară. Aceasta ar putea fi convocată la 9 noiembrie, iar pe buletinele de vot figurează două întrebări: Aţi dori ca regiunea Catalonia să fie un stat? Aţi dori ca acest stat să fie independent?

La rândul său, liderul guvernului catalan, a transmis aprecierea faţă de Guvernul Marii Britanii şi faţă de premierul David Cameron, care a înţeles importanţa referendumului. Artur Mas a subliniat faptul că scoţienii au fost lăsaţi să voteze, neinsistând asupra rezultatului negativ şi a criticat lipsa de cooperare a Madridului în procesul catalan.

"Aş respecta statul spaniol dacă ar paria pe o majoritate care să spună nu independenţei, dar să ne lase să votăm. I-aş aduce aceleaşi elogii precum aduc astăzi Marii Britanii. Ar fi o lecţie de democraţie pentru toată lumea şi ar rezolva problema catalană. Mi se pare scandalos că înalţi reprezentanţi ai statului prezintă anticipat poziţia Tribunalului Constituţional. Ce încredere putem avea în instituţiile spaniole dacă se rezolvă astfel problemele, înainte să fie prezentate contestaţiile?"

După ce legea aprobată astăzi de Parlamentul regional va fi publicată, liderul guvernului catalan va putea convoca referendumul anunţat pentru 9 noiembrie. În acest caz, Madridul a pregătit măsuri imediate care pot duce până la suspendarea autonomiei catalane.

Mai multe articole despre:
Spania autonomie Catalunia catalani referendum spania