MENIU

Câtă pâine e normal să consumăm zilnic? Ce spun nutriţioniştii

Nu consumaţi mai mult de două felii subţiri la o masă şi evitaţi combinaţiile care aduc calorii.

Când mâncaţi pâine, contează dacă alegeţi coaja sau miezul, precum şi ce combinaţii faceţi ori câte felii consumaţi la o masă. Deşi este un aliment fără de care am putea supravieţui fără probleme, pâinea este aproape nelipsită din dietă, mai ales din cea a românilor. În medie, un român consumă peste 300 grame de pâine pe zi, ceea ce este „destul de mult", susţin medicii. Consumul exagerat de pâine, spre exemplu, o franzelă la o masă, predispune la obezitate şi diabet. „Din păcate, la cabinet vin foarte mulţi pacienţi cu probleme de greutate care susţin că nu pot mânca nimic fără pâine, nici măcar macaroane, iar acest obicei se trage din copilărie", spune medicul Monica Măcişanu, potrivit romanialibera.

Coaja, mai calorică decât miezul

Ca să nu aveţi probleme de greutate, medicii vă sfătuiesc să nu consumaţi mai mult de două felii subţiri de pâine la o masă. Patru felii toast (100 g) echivalează cu 220 de calorii. „Dacă alegeţi pâinea prăjită sau pe cea mai veche, numărul de calorii va rămâne acelaşi, pentru că pâinea este doar deshidratată, dar poate fi mai utilă celor care au probleme cu stomacul şi care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac", arată Monica Măcişanu. O altă concepţie greşită este legată de coaja de pâine. „Se spune că aceasta ar fi mai puţin calorică decât miezul, dar nu este deloc aşa. Coaja este deshidratată, pe când miezul este bogat în apă şi umflat cu aer, aşa că are mai puţine calorii", exemplifică medicul Monica Măcişanu.

Pâine şi lactate, o combinaţie sănătoasă

Pâinea, în anumite cantităţi şi asociată cu anumite alimente, nu îngraşă. „Spre exemplu, vă sfătuiesc să vă feriţi de combinaţia pâine cu unt şi gem. Este ca şi cum aţi mânca la fast-food", sugerează doctorul. Pâinea nu se asociază nici cu brânză grasă, mezeluri, paste, orez, cartofi, fructe. „Mâncaţi pâine cu legume gătite şi/sau crude, lactate slabe, ouă sau salată de crudităţi. Dacă vreţi neapărat să mâncaţi pâine cu brânză, algeţi caşul sau urda, care au 15% grăsime, sau brânza-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar brânza topită chiar mai mult", arată medicul. Specialistul vă sfătuieşte să nu vă lăsaţi înşelaţi de produsele care au înscris pe etichetă termenul „light" (dietetic). „Orice brânză topită are cel puţin 10% grăsime, destul de aproape de smântână 12%", completează medicul.

Mai multe articole despre:
pâine calorii nutriţionist