Cât va fi salariul minim european și ce români ar putea beneficia de el? Scenarii de calcul la Ministerul Muncii
România este obligată să implementeze salariul minim european pentru a ridica nivelul de trai. La Ministerul Muncii continuă calculele cruciale și sunt analizate trei scenarii, printre care și raportarea la coșul minim de consum. Statistica arată că România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește salariul minim.
Este vorba despre o directivă europeană care trebuie transpusă în legislația națională.
Salariul minim european nu înseamnă că în toate țările Uniunii angajații vor avea același venit minim garantat, ci că fiecare stat trebuie să găsească o soluție pentru a reduce riscul de sărăcie în rândul angajaților, asigurându-le salarii decente.
În aceste condiții, pe masa specialiștilor de la Ministerul Muncii se află mai multe scenarii. Primul este cel de raportare la valoarea coșului de consum, dar potrivit Realitatea Plus este puțin probabil să fie implementat, pentru că nu există o actualizare a acestui indicator. Ultima valoare raportată la finele anului trecut a fost 3807 lei pentru o persoană.
A doua variantă, cea mai plauzibilă, este raportarea la jumătatea salariului mediu brut pe economie. Acest indicator ar urma să crească din vară, ajungând la 3700 de lei. Dacă s-ar lua în calcul această variantă, s-ar ajunge la o valoare de salariu mediu net de 2400 de lei.
O a treia variantă este de 60% din salariul mediu.
Jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, în special cele din Estul şi Sudul Europei, au salarii minime brute sub 1.000 de euro, printre care Bulgaria, România, Grecia și Portugalia, în timp ce în Slovenia și Spania salariile minime depășesc uşor 1.000 de euro pe lună.
Jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, în special cele din Estul şi Sudul Europei, au salarii minime brute sub 1.000 de euro, printre care Bulgaria, România, Grecia și Portugalia, în timp ce în Slovenia și Spania salariile minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună.
Numai şase state membre UE, toate din zona de Vest, au salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună.