MENIU

Cât se fierb mucenicii. Ce se întâmplă dacă îi lași prea mult pe foc

Cât se fierb mucenicii. Ce se întâmplă dacă îi lași prea mult pe foc

 Află din rândurile următoare cât timp se fierb mucenicii. 

În fiecare an, în data de 9 martie, creștinii-ortodocși sărbătoresc Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Această sărbătoare are o importanță semnificativă pentru creștinii ortodocși și constituie un moment potrivit pentru a-și aduce aminte de sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii lor pentru a-și arăta credința față de Dumnezeu.

Cu ocazia acestei zile, gospodinele prepară mucenicii, un preparat tradițional, care se realizează după o rețetă diferită, în funcție de zona din care fac parte gospodinele.

Astfel, în timp ce în zona Moldovei se realizează mucenicii moldovenești, sub formă de colaci împletiți tot sub forma cifrei 8, care urmează să fie copți și unși cu miere, peste care se presară nucă, în Muntenia mucenicii sunt mici, iar aceștia se fierb în apă îndulcită cu miere sau zahăr unde se adaugă și nucă.

 

Mucenicii se fierb între 8 și 15 minute, la foc mediu

Mucenicii muntenești au o rețetă simplă, dar care poate fi stricată ușor dacă nu este respectat timpul de fierbere al acestora. 

În timp ce majoritatea r ețetelor de mucenici muntenești recomandă fierberea acestora timp de 8 minute, există și unele rețete în care timpul de fierbere este de 15 minute. Acest lucru diferă în funcție de consistența pe care vrem să o obținem.

Citește continuarea aici

Mai multe articole despre:
mucenici fierbere