MENIU

Cât de sănătoasă este sauna? În niciun caz nu este indicată dacă suferi de aceste boli

<p>C&acirc;t de sănătosă este sauna? &Icirc;n niciun caz nu este indicată dacă suferi de aceste boli</p>

Mai multe studii făcute de specialişti spun că sauna are numeroare efecte terapeutice. Potrivit cercetărilor, hipertermia provocă transpiraţia abundentă şi deschide porii prin care sunt eliminate rezidurile din organism.

Un alt studiu a ajuns la concluzia că sauna poate avea beneficii şi în ceea ce priveşte „întinerirea” tenului. Mai exact, sauna ar stimula sinteza de colagen, i-ar da elsticitate şi tonicitate.

De asemenea, tot prin saună se elimină şi excesul de sebum, astfel fiind foarte bună şi pentru cei care suferă de acnee. Un studiu realizat de un grup de cercetători finlandezi arată că sauna poate ţine departe şi simptomele astmului sau bronşitei cronice. Mai exact, în timpul studiului s-a demonstrat că voluntarii care au făcut saună au folosit de două ori mai puţin spray-ul bronhodilatatoare.

De asemenea, tot pe lista de beneficii ale saunei asupra organismului trebuie să adăugăm şi faptul că ajută la detoxifierea organismului.

Cei care fac saună îşi întăresc organismul faţa de boli respiratorii şi inflamatorii. Mai exact, hipertermia care este indusă în timpul saunei ar stimula imunitatea organimsului. Însă, dacă doriţi să urmaţi o astfel de metodă de detoxifierea ar trebui să consultaţi un medic, întrucât nu toate persoanele tolerează o astfel de „cură” de detoxifiere intensă. În plus, sunt şi cercetători care spun că sauna nu este foate eficientă pentru detoxifiere.

Beneficiile saunei sunt şi în ceea ce priveşte starea de bine. Căldura din timpul saunei creşte ritmul cardiac, dilată vasele de sânge, ajută circulaţia sangvină, iar astfel muşchii se relaxează şi sunt eliminate tensiunile nervoase.

Medicii le recomandă celor care suferă de afecţiuni cardiace, circulatoii grave, de boli şi renale şi hepatice să consulte un specialist înainte de a merge la saună. N-ar avea voie la saună nici bolnavii de epilepsie, infecţii cutanate, tumori sau boli inflamatorii. De asemenea, sauna nu este recomandată nici femeilor gravide.

Sursa: Adevărul

Mai multe articole despre:
saună boli inflamatorii