Cât de bine a prezis viitorul o carte din 1968
Majoritatea oamenilor nu au încredere în prezicerea viitorului, deoarece aceste ipoteze nu au nicio bază științifică. Iar când se întâmplă ca acestea să se adeverească, punem totul pe seama unei coincidențe bizare.
Însă există o previziune care o să te pună puțin pe gânduri după ce o s-o citești. Se pare că, autorul de cărți SF, John Brunner, a prezis într-un mod absolut bizar de bine cum va arăta lumea modernă, în condițiile în care pe vremea lui singurul aparat wireless era radioul.
Mai exact, este vorba despre romanul său din anul 1968 intitulat „Stand on Zanzibar”, în care Brunner a îndrăznit să își imagineze viața în anul 2010. Așadar multe dintre lucrurile pe care le-a prezis el, precum apelurile video, Viagra, tehnologia purtabilă, căsătoriile de același sex și legalizarea marijuanei, au devenit realitate.
În plus, Brunner a mai anticipat și că în 2010 populația lumii va ajunge să depășească șapte miliarde – și aproape a avut dreptate, căci în 2011 exact acest lucru s-a întâmplat.
Predicțiile bizare din cărțile lui Brunner de acum 50 de ani care s-au adeverit
Cele mai multe scrieri ale lui Brunner conțin idei care pentru noi acum sunt o normalitate, dar care pe vremea aceea erau doar o simplă fantezie. De exemplu, teme precum: inteligența artificială, rasism, droguri, mediu, călătorii în spațiu, războaie hi-tech.
Un alt scenariu care aproape că a distrus planeta a fost prezis în romanul „The Sheep Look Up”. Este vorba despre poluare și alte catastrofe de mediu. De asemenea, a creat un hacker erou înainte ca lumea să știe ce este unul.
Însă, ca orice prevăzător, Brunner a mai și greșit. Spre exemplu, credea că până în 2010, reprezentanții din Statele Unite ale Americii vor fi găsit o cale să ofere îngrijiri medicale adecvate și ieftine. De asemenea, credea că la începutul secolului 21 vor apărea pistoale din care ies fulgere, pe fundul mărilor vor exista mine, iar pe Lună va exista o bază umană.