Cât costă plata pensiilor recalculate care vor fi plătite din luna septembrie
Avem noi date despre costul pensiilor recalculate ce vor fi plătite din luna septembrie. Potrivit unor surse guvernamentatale, impactul financiar depășește pragul de 12 miliarde de lei. Asta desi initial oficialii estimau că recalcularea ne costă 10 miliarde de lei în acest an. Trei milioane de români primesc pensii mai mari din toamnă.
Impactul pentru plata pensiilor recalculate din luna septembrie va ajunge la 12,8 miliarde de lei, potrivit unor surse guvernamentale. Asta după ce, inițial, oficialii au estimat că plata pensiilor recalculate ne va costa 10 miliarde de lei. Iată că impactul a depășit banii prevăzuți în buget pentru pensiile recalculate și vom vedea ce va face executivul in perioada următoare pentru a acoperi acest impact impact și mai mare.
Știm că din septembrie 3 milioane de români vor primi a doua majorare. Seniorii vor primi bani în plus la pensie și se vor corecta anumite inechități. Sursele spun că în momentul în care s-a făcut recalcularea dosarelor de pensie s-a constatat faptul că erau oameni care aveau 35 de ani vechime în câmpul muncii însă aveau pensia minimă de 1281 de lei. Această problemă va fi corectată din septembrie, moment în care pensia acestor oameni va crește.
Este important să precizăm că vor fi și seniori care vor rămâne cu pensiile înghețate. Mai mult decât atât, vorbim de majorări care pot ajunge chiar și la 40% în medie în sistemul public de pensii, însă ne reamintim ce spun experții: faptul că abia în anul 2025 vom vedea impactul legii pensiilor, atunci când plata lor va ajunge la 1,5 sau 1,6% din produsul intern brut. În aceste momente, în țara noastră sunt 1,1 milioane de români ce beneficiază de pensia minimă.