Cât costă, în realitate, un „plin” la Dacia Spring în 2024, una dintre cele mai ieftine mașini electrice de pe piață
Una dintre cele mai populare mașini electrice în România este Dacia Spring. Aceasta are o baterie cu o capacitate netă de 26,8 kWh. Conform unui calcul simplu, o persoană care își încarcă acasă mașina, la o priză standard sau Wallbox, va plăti între 1.1 și 1.3 lei/kWh. Tariful diferă în funcție de câți Kilowați se consumă în fiecare lună.
Mulți dintre cei care și-au cumpărat o mașină electrică de oraș, precum Dacia Spring, s-au gândit, în primul rând, să facă economie. Pentru că un litru de benzină sau motorină costă peste 7 lei, în timp ce energia electrică se vinde cu 1-2 lei KW/oră. Dar, în realitate, cât costă un „plin” la Dacia Spring și câți kilometri poți parcurge, iarna, cu aceasta?
Mașinile electrice sunt considerate mai puțin poluante decât vehiculele care au motoare cu combustie. În plus, acestea nu sunt la fel de costisitoare, din punct de vedere al costului/kilometru.
În prezent, de exemplu, litrul de benzină sau motorină se vinde cu cel puțin 7 lei. Iar variantele premium costă de la 7.5 lei/litru în sus. În schimb, curentul electric este vândut la puțin peste 1.1 lei pe kWh.
Cât costă, în realitate, un „plin” la Dacia Spring în 2024
Una dintre cele mai populare mașini electrice în România este Dacia Spring. Aceasta are o baterie cu o capacitate netă de 26,8 kWh.
Conform unui calcul simplu, o persoană care își încarcă acasă mașina, la o priză standard sau Wallbox, va plăti între 1.1 și 1.3 lei/kWh. Tariful diferă în funcție de câți Kilowați se consumă în fiecare lună.
Astfel, un „plin” la Dacia Spring în 2024 va costa între 30 și 35 de lei, cu aproximație, dacă e făcut acasă.
Însă, cei care își încarcă mașina la o stație publică, vor plăti între 1.5 lei și 3.3 lei pe kWh. Ceea ce înseamnă că, în oraș, un „plin” la Dacia Spring costă între 40 și 90 de lei.
Spring are nevoie de aproximativ 8.5 ore pentru o încărcare completă la un Wallbox de 3.7 kW și de aproape 14 ore pentru o încărcare la o priză standard.
Câți KM poți parcurge, iarna, cu un Spring
La fel ca în cazul mașinilor pe benzină sau motorină, și cele electrice consum în funcție de cum sunt conduse, de condițiile meteo, de drum, șamd.
Dacia Spring asigură o autonomie de până la 230 de kilometri în afara orașului și peste 300 de kilometri în oraș, teoretic.
Dar, mulți șoferi care conduc această mașină au scris pe forumuri că, în realitate, când e frig afară, autonomia scade cel puțin la jumătate. Astfel, iarna este indicat să iei în calcul o reîncărcare la fiecare 100-150 de kilometri parcurși. Ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 30-50 de lei / 100km.
Desigur, în sezonul cald, autonomia se apropie de cea indicată de producător. Ceea ce înseamnă un cost aproximativ 10-20 de lei/100 km.
Prin comparație, o mașină diesel care consumă 5 litri, presupune un cost mediu cu carburantul de 35-40 de lei. Iar un motor pe benzină, care are un consum de 7 litri/100 km, va „înghiți” cel puțin 50 de lei.