Cât câștigă lunar un președinte de bloc? „Lăsați salariul că nu asta e 'miza'”!
Președinte de bloc este o funcție des întâlnită în România, în special în cartierele muncitorești unde blocurile sunt omniprezente. Deși „nu face mare lucru”, un președinte de bloc poate alege să muncească pe degeaba, ori să ceară un salariu. Deși sunt mulți locatari care acuză că majoritatea „fac bani”.
Una dintre situațiile cu care se confruntă asociațiile de proprietari este desemnarea unor persoane care să fie administrator, respectiv președinte și să rezolve problemele care apar în bloc.
De obicei cei care acceptă să se ocupe cu asta sunt fie persoane care au mai multe blocuri în grijă, fie cineva care locuiește în imobil și nu are alte activități.
O preocupare comună este cea legată de sumele care pot fi câștigate din astfel de activități. Acestea variază de la sume modice la unele decente, în unele situații.
"Cam cât ar fi salariul pentru un președinte de asociație?"
Situația câștigurilor lunare pentru astfel de activități este de interes și în mediul online.
"Doresc să fac un sondaj și aș vrea să întreb în grup cam cât ar fi salariul pentru un președinte de asociație ce administrează un bloc cu 100 de apartamente? Mulțumesc!", a scris cineva pe grupul Asociații de proprietari în România.
"La 132 de apartamente am 1.500 net"
Postarea a strâns sute de răspunsuri.
"Bună seara, eu la 132 de apartamente am 1500 net".
"Și ce faceți de banii ăștia?", a vrut să afle cineva.
"Casieră 4h pe zi câștigă, restul spre nimica, trai pe vătrai."
"De ce nu vă băgați dacă nu se face nimic?"
"Doar comisioane luăm ăștia de suntem președinți. De ce nu va băgați și dumneavoastră să preluați funcția de președinte? Dar presupun că răspunsul este că nu doriți pentru că sunteți foarte ocupat și nu ați avea timp. Că dacă ați avea timp sigur ați prelua funcția fără să primit bani."
"Cu toate că sunt președinte de asociație (200 de lei/82ap) și eu dezagreez această formă de organizare, mai precis vestita lege pe care unii o consideră a doua biblie. Este stufoasă, greu de aplicat, trebuie simplificată și mai multă autonomie, doar AP sunt private. Trebuie să existe o formă de organizare, noi avem facturi individuale în afară de salubritate (nu vor facturare individuală) și curent casa scării. Noi avem o convenție cu compania de apă (nu toate, în oraș, sunt AP care încasează banii pt companie), avem o persoană, da citirea pentru toți, ei emit facturi individuale.
La curent ar fi simplu, ce ne facem cu salubritatea, nu vor individual. Altă chichiță, privind personalitatea juridică este cazul rău platnicilor, cineva trebuie să-i notifice, chiar să-i dea în judecată (am pe rol, două cazuri). Cazul ideal ar fi să se organizeze toți pentru curățenie și să nu fie rău platnici, dar greu. Este în oraș o AP simplificată pe o scară, desprinsă dintr-o AP mamut, făcută de mine cu un vecin încă din 2001, (nu mai locuiesc acolo) costuri aproape zero. Există varianta ca AP să încredințeze totul unei firme care face ce trebuie, nu ce hotărăsc trei babe în fața blocului. Am întâlnit acest caz în multe locuri, chiar și unde a locuit fi-miu, undeva în Brașov, curățenie impecabilă, pe exterior super, spații verzi, pomi. Nu AG (cu balamucul din dotare), nu convocare, nu bălăcăreală, costuri identice."
"Omul sfințește locul!"
"Președintele, femeia de serviciu instalatorul plus schimbare apometre, citire căldură dezinsecție, interfon, lift, diverse avertizoare etc, cu toate firmele președintele semnează contracte astfel ajungi pe listă la 500, 600, 700, 800 pentru 2 pers și 2 sau 3 camere, restul de cheltuieli nu se mai pun, noroc cu asistații sociali că plătesc cu ajutoare căldură, lumina, etc restul listei plină de restanțe".
"Cazuri și cazuri! Lăsat traiul centralizat la îndemână proprietarilor este foarte greu să se lumineze o diversitate de probleme ivite instantaneu! Unii proprietari sunt în vârstă și mai sărăcuți, alții sunt indiferenți, alții sunt certăreți și deloc gospodari!
Cu firmele este bine dar din păcate solicită sume catastrofale, nu exagerez, în orașul meu fiind așa ceva!"
"Omul sfințește locul! În urmă cu ceva ani am cunoscut o președintă de asociație categoria 70 și. Cum arată imobilul? Zugrăvit, curat, cutii poștale noi, impecabil, nicio urmă de praf sau jeg. Cum era întreținerea? De bun simț. Cui oferea informații despre costuri? LA TOATĂ LUMEA - proprietar, chiriaș. CÂND? - oricând erau liberi oamenii. Deci se poate, dar contează omul"
"La câtă muncă e, e puțin"
"Părerea mea, după 5 ani de această funcție. Nu merită banii aceștia, la câtă muncă e, e puțin.
Repet, vorbesc că merită mai mult pentru președintele care chiar se implică și face treaba corectă ."
"Sincer chiar se alarmează unii degeaba, păi dacă femeia de serviciu ia 1000 lei net, un președinte care are atâtea responsabilități ar trebui să muncească pro bono? Eu la o asociație de 80 de apartamente am 1200 lei net. Atâta timp cât sunt la dispoziția lor 24/24, zilnic mi se pare normal".
"La noi la bloc, 90 ap, 700 în mână, dar depinde cunosc cazuri când iau și 1000, sunt cazuri unde nu iau nimic, cum stabiliți în ad generală".
"Administratorul, președintele, cenzor, deja 3 angajați, care vor salariu de la câțiva amărâți de locatari .."
"Eu zero lei la 44 de apartamente. Nu văd de ce trebuie să iei bani ca președinte".
"Miza e ce poți să sustragi din contractele fictive"
"Lăsați salariul că nu asta e "miza"! Asta e de formă pentru fraieri. Miza e ce poți să sustragi din contractele fictive cu diverși "prieteni", facturi cu pierderi imense de apă plătite de locatari, chirii, fonduri inventate de tot felul, etc!"
"64 apartamente- 200 lei net".
"Am preluat acum 5 ani, am făcut în bloc ce nu au făcut alți președinti în 40 ani și cu bani puțini și calitate. Ordine, liniște și pace.
Ca președinte ai o mare responsabilitate și efectiv ești cam 24/24 prezent, e greu dacă ai și serviciu.
Această muncă, dacă o faci cum trebuie, merită că un serviciu full time, chiar dacă unii sar în sus la fraza de mai sus, dar acesta e adevărul.
După 5 ani de muncă de sclav în care 2 ani pro bono și de 3 ani iau 300 pt 88 ap, mă gândesc să renunț chiar dacă mi ar da 5000 ."
"430 de apartamente 1000 lei net. Sunt mulțumită".
"În funcție de cerere și oferta că peste tot. Nu este un etalon. Poate fi cineva care să facă treaba pro bono și sunt cazuri în care se ajunge la 1000-1500 lei, depinde și de specificul și problemele blocului."
272 apartamente și președintele ia 200 de lei
"La noi avem 7 scări, 272 apartamente și președintele ia 200 ron, dar pe fiecare scară există un reprezentant (un fel de șef de scară ce, din câte am înțeles, nu mai există că funcție, dar nu sunt sigur) care ia 600 ron și reprezentantul nostru a lăsat și 1 persoană la întreținere și de fapt sunt 3, dar se implică și probabil din cauza asta oamenii sunt ok cu ce se întâmplă! "
Un salariu de 1850 lei lunar, la 25 ore săptămânal nu este mult"
"Acest subiect pleacă de la anumite manifestări de invidie, necunoaștere și un pic de prostie. La stabilirea salariului net al unui președinte, stau mai mulți factori: nr. de apartamente gestionate, vechimea condomeniului, problemele curente ale instalațiilor de apă și curent, hidroizolatiile teraselor, canalizarea din subsoluri și nu în ultim rând mentalitatea proprietarilor în funcție de vârstă. Un exemplu real: 480 ap., blocuri construite în anii "65-"66, permanent probleme tehnice, cu greu s-a reușit strângerea fondurilor de rulment și reparații și spre final, încăpățânarea persoanelor în vârstă ( aprox. 65-70 %) din total apart. Deci cred că un salariu de 1850 lei / lunar, la 25 ore săptăminal nu este mult".
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cât câștigă lunar un președinte de asociație de bloc. "Și ce faceți de banii ăștia?"