Cât a costat rochia de mireasă a lui Theo Rose. Artista a strălucit într-o ținută simplă, dar care i-a scos în evidență silueta de invidiat
Cât a costat rochia de mireasă a lui Theo Rose. Artista a strălucit într-o rochie simplă, dar care i-a scos în evidență silueta de invidiat.
Cât a costat rochia lui Theo Rose
Theo Rose și-a unit destinul cu Anghel Damian într-un cadru restrâns, alături de familie și doar câțiva prieteni.
Artista a ales să poarte o rochie de mireasă simplă, însă foarte delicată, care i-a scos în evidență silueta de invidiat. Rochia diafană este una accesibilă ca preț oricui. Deși artista se bucură de notorietate a ales să îmbrace o rochie simplă din chiffon și dantelă în valoarea de 360 de dolari, adică 1645 de lei, conform redactia.ro.
Prin alegerea acestei ținute, Theo Rose și-a surprins fanii din nou prin simplitatea afișată, demontrând încă o dată că eleganța constă în simplitate, iar stilul în atutudinea pe care o ai.
Theo a declarat că nunta a fost exact cum și-a imaginat-o: „simplu și cu sens”, reușind să evite un eveniment de amploare și alegând să petreacă alături de cei dragi într-un cadru intim.
Cuplul nu a optat pentru o nuntă extravagantă, ci pentru o ceremonie discretă și intimă. Printre invitați s-au numărat doar cei mai apropiați membri ai familiei și nașii, evenimentul fiind descris de Theo drept unul „ca un grătar în familie”.
Vedeta a postat pe contul său de socializare fotografii de la eveniment. Toate pozele sunt alb-negru, iar descrierea evenimentului a fost în doar câteva cuvinte de către vedetă: "Asa cum am visat. Simplu si cu sens
În urma postării zeci de mii de aprecieri au apărut prin care fanii trasnsmiteau felicitări cuplului proaspăt căsătorit.