MENIU

Câștigul salarial mediu net a crescut, în iunie, la 3.298 de lei. Care este cel mai bine plătit domeniu

Câștigul salarial mediu net a crescut în iunie, la 3.298 de lei

Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 119 lei (3,7%) în iunie față de luna precedentă și cu 5% în ritm anual, la 3.298 de lei. Cele mai mari valori s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 7.540 de lei, iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante - 1.773 de lei, potrivit INS.

La creștere au contribuit, în iunie, și premiile ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturile în natură şi ajutoarele băneşti, sumele din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), informează INS.

Cea mai semnificativă creştere a câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-a înregistrat în hoteluri și restaurante (27,2%) - ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare. O creștere cuprinsă între 12,5% şi 18% a fost raportată și în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile. 

INS a confirmat o creştere cuprinsă între 7% şi 9,5% a câştigului salarial mediu net și în fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi pe apă, telecomunicaţii.

De asemenea, au avut loc creşteri între 5% şi 7% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

Cea mai semnificativă scădere a câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, de 11,3%, s-a înregistrat în activităţi de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente.

În sectorul bugetar, câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,9% în iunie față de luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă). În învățământ, sănătate și asistență socială, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 1,1%.

Mai multe articole despre:
castig salarial mediu ins iunie