Și-a dus fiul în scaunul cu rotile în vizită la Castelul Corvinilor. E inuman ce a pățit acolo!
Vizită lăsată cu un gust amar pentru un tată care și-a dus fiul, aflat în scaunul rulant, să viziteze Castelul Corvinilor de la Hunedoara, scrie realitateadehunedoara.net.
Băiețelul, pasionat de istorie, și-a dorit să vadă impunătorul monument istoric, însă, în timpul vizitei, cei doi s-au izbit de atitudinea inumană a unei angajate a edificiului care le-a interzis să se mai plimbe, prin castel, cu căruciorul în care copilul este țintuit temporar.
George Măgureanu, tatăl copilului, a povestit, pe rețeaua de socializare, întreaga experiență amară de care a avut parte la Hunedoara.
„Pe finalul vacanței de vară am decis să bucur copilul meu cel mic cu câteva dintre locurile unice ale acestei țări, nesocotind faptul ca temporar este țintuit în scaun rulant. Covasna, mocănița de aici, Comandău, Brașov, Poiana, Cetatea Rupea, Viscri, Biserca fortificata de aici, Sighisoara, Praid si salina aferentă, Voineasa și mocănița corespunzătoare, Hunedoara, Castelul Corvinilor, muzee etc. Cu o zi înainte de a ajunge la Castelul Huniazilor, am sunat sa intreb în ce măsură am acces cu căruciorul rulant al fiului. Mi s-a răspuns politicos că “foarte puțin, în curtea interioară, la fântană și veți afla legenda fântânii, pentru că sunt scări și nu știu cum veți putea urca”. Nu mi s-a spus nimic despre vreo interdicție sau restricție a accesului cu scaunul cu rotile. Am decis cu cel mic că merită. Drept pentru care am ajuns la Castelul Corvinilor. Ciuciu acces pentru aștia în cărucioare. Ok. Înțeleg că e monument istoric si nu se poate aduce atingere aspectului și arhitecturii. Dar s-au putut pune turnicheți metalici la intrare, pentru scanarea biletelor. Intru cu fi-miu în curtea interioară. Apoi în camera torturii. Cu scaunul rulant. Simt prima privire apăsătoare a unei doamne care supraveghea incinta cu pricina. O ignor. Erau momente prea dragi nouă pentru a fi ruinate astfel. Urc la primul etaj. Singur. Fără ajutor. Așa cum am invățat ca poți urca un scaun rulant. Am experiență aș zice…Intrăm în “Sala Domnițelor”. Aici, în timp ce împingeam și trăgeam la carucior, o altă doamnă supraveghetoare grăiește autoritar: “nu aveți voie cu cărucior aici in castel!”. Mi-a căzut cerul în cap! Am crezut că face mișto de noi sau că suntem la camera ascunsă. Instantaneu mă repliez si-i replic: “doamnă, aveți grijă ce scoateți pe gură!” “Domnule, să știți că așa ne-a transmis conducerea și nu este voie cu carucior!”. Mă uit în ochii ei si-i spun: “aveți grijă ce vorbiți și evitați să mai debitați inepțiile astfel încât să vă vadă și audă copilul ăsta. Este destul de diferit și nu are nevoie de traume suplimentare pentru că-i respingeți accesul!”Am ieșit clocotind… Domnița aceea mai debita ceva dar cine o auzea…”, a relatat părintele copilului.
„Cum ar trebui să-i sting copilului meu setea de istorie? Arătându-i Castelul pe dinafara, nu?”
Când a coborât în curtea interioară a castelului, acesta povestește că a fost abordat de un băiat de la pază, care l-a rugat să nu mai intre cu căruciorul în sălile castelului „pentru că nu e voie!”. „I-am explicat că nu este niciun semn care să interzică accesul persoanelor cu dizabilitați. Că chiar el mi-a permis accesul la turnicheți. Că am plătit. Că nu stric nimic cu roțile de cauciuc ale căruciorului. Replica lui a fost limpede: “așa a spus domnul director!” L-am rugat sa cheme un factor decident. A început să sune în stânga și-n dreapta. Între timp, eu cu fiu-meu si cu căruciorul blestemat, ne plimbam atent supravegheați de străjerul modern de la firma de pază. Ca niște oameni de stat vegheați de SPP. Doar că pe noi ne pândea sa nu facem noi ceva… După vreo 5-10 minute, vine străjerul tinerel și răsuflând ușurat îmi spune: “domnul director îmi spune că puteți merge unde doriți. Doar să aveți grijă!”, a mai relatat tatăl micuțului, care le-a cerut reprezentanților Primăriei Hunedoara, ai CJ Hunedoara, precum și ai Ministerului Culturii, să pună un afiș: “interzis cărucioarelor”.
„Copilul meu e avid după istorie, castele, cetăți, legende. Cu toate că e hipoacuzic, diparezic, spastic și mai are și o tibie frântă. Cum ar trebui să-i sting setea de istorie? Arătându-i Castelul pe dinafara, nu? Vrea să învețe și să afle. Iar “oameni” ca voi nu fac decât să mă îndârjească și mai tare să mă lupt pentru ca pruncul meu să aibă drumul lin în viață, fără piedici puse chiar de semeni. Nimeni și nimic nu mă va descuraja. Când îl urcam la Biserica Fortificată de la Viscri, văzând că nu mă dau în loc de la nimic, copilul ăsta al meu imi spunea: “Ești foarte tare, tata! AȘA E ÎN VIAȚĂ TREBUIE SĂ TE DESCURCI!” Credeți voi că vreodată veți dovedi oameni cu asemenea încercări? Nu ne-a dovedit viața. N-o veți face nici voi! (…) Doamnelor, domnilor, să fiți convinși că roțile de cauciuc ale scaunului rulant tocesc podelele, pragurile și scările Castelului mai puțin decât încălțările vizitatorilor fără nevoi speciale! Fiți fără grijă. Am plătit biletele! Nu am “profitat” de starea copilului meu! A, și încă ceva: doar Castelul este din secolul al XIV-lea. Mentalitățile ar trebui să fie ale zilelor noastre. Ferice de voi că nu știți cum e sa fiți precum copilul ăsta! Că nu înțelegeți ce simte el când îi spuneți nonșalant că “NU AI VOIE”!!!”, a mai scris, pe Facebook, tatăl copilului.
Directorul Castelului Corvinilor, Sorin Tincu: „Persoanele implicate vor fi sancționate!”
Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor de la Hunedoara, a reacționat, la scurt timp. „Doresc să îmi exprim regretul pentru respectivul incident, fără precedent în activitatea noastră, ce reprezintă un exces de zel al unui angajat al Castelului Corvinilor și nu o regulă impusă la vizitarea monumentului, fapt confirmat foarte corect de către d-voastră prin redarea conținutul convorbirii telefonice pe care ați avut-o în prealabil cu unul din angajații Castelului și în care nu vi s-au prezentat eventuale restricții la vizitarea monumentului. În momentul în care mi s-a adus la cunoștință, în calitate de director al Castelului Corvinilor am dispus permiterea imediată și nerestricționată a accesului cu respectivul cărucior rulant, cum de altfel prevede și legislația în vigoare. Regretăm profund neplăcerile create și vă asigur că persoanele implicate vor fi sancționate pentru modul neprofesional în care au gestionat respectiva situație, ce reprezintă o pată pe obrazul întregii echipe care își desfășoara activitatea în Castelul Corvinilor”, a scris, pe Facebook, directorul Castelului Corvinilor, Sorin Tincu.
În replică, tatăl copilului a declarat că nu urmărește sancționarea personalului, ci doar ca alții, asemenea fiului său, să nu mai fie tratați în același mod. „E drept că nu sunt mulți “nebuni” ca mine care să-și care copiii peste tot, chiar și-n scaun rulant. Dar, dacă vor mai fi și alții, rogu-vă, lăsați-i să viziteze și să se bucure, atât cât știu ei să se bucure. Copiii/oameni aceștia nu au prea multe bucurii”, a mai scris, pe Facebook, tatăl copilului.