Castelul Corvinilor a fost jefuit ca în Evul Mediu! Suma uriașă furată de infractori
Castelul Corvinilor a fost jefuit. Mai mulți hoți, încă neidentificați, au furat aproximativ 170.000 de lei, banii proveniți din încasare taxelor de intrare.
Sfârșitul săptămânii trecute a adus încasări record pentru castel, turiștrii venind în număr mare să-l viziteze. Totuși, banii i-au tentat pe infractori, care au dat o spargere, în noaptea de luni spre marți, iar hoții au plecat cu încasări de aproximativ 170.000 de lei, arată Adevărul.
„Au loc cercetări într-un dosar pentru infracţiunea de furt calificat, după ce Poliţia a fost sesizată de reprezentanţii Castelului Corvinilor, cu privire la comiterea infracţiunii”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Castelul este supravegheat de o firmă de pază. Agentul care era de serviciu în noaptea spargerii a reclamat furtul banilor, spun unele surse din rândul anchetatorilor. Cercetările sunt în curs de desfășurare.