MENIU

Casa unui buzoian s-a transformat loc de pelerinaj, peste noapte: "Depășește imaginația!" Icoana din care curge mir 

Gospodăria unui sătean din Dâmbroca, Buzău, a ajuns loc de pelerinaj când s-a aflat că dintr-o icoană a Sfintei Parascheva din casa omului a început să curgă mir. Pe altă icoană s-au format broboane de mir. 

Vestea s-a răspândit cu repeziciune pe rețelele de socializare și în câteva zile locuința familiei din Dâmbroca, sat din comuna Săgeata, a fost luată cu asalt de credincioși și de persoane care suferă de diverse afecțiuni.

Potrivit unor martori, prima minune s-ar fi petrecut joia trecută, chiar de Întâmpinearea Domnului. Localnicii și credincioșii care au văzut fenomenul sunt convinși că au asistat la un semn dumnezeiesc.

La scurt timp, pe o altă icoană cu reprezentarea Maicii Domnului, din aceeași locuință, ar fi început să se formeze broboane de mir.

„Sunt foarte mulți oameni care au văzut minunea în doar câteva zile și nu este o glumă ci ceva care depășește imaginația și orice explicație. M-am convins cu ochii mei și am și mirosit. Broboanele care se preling pe icoane sunt uleioase și au miros de mir. Este un fenomen ciudat pentru toți cei care l-au văzut”, a mărturisit, pentru adevarul.ro, un bărbat care a avut ocazia să vadă cele două icoane.

Potrivit mai multor localnici, bărbatul din satul Dâmbroca în casa căruia se produce fenomenul ar fi scăpat miraculos dintr-o boală incurabilă, în urmă cu cinci ani, deși doctorii nu-i mai dădeau șanse de supraviețuire.

 

Mai multe articole despre:
icoana mir sfanta parascheva icoana mir buzau