Casa Poporului nu e a poporului! Imaginea Parlamentului aparţine arhitectei Anca Petrescu
Victorie pentru familia arhitectei Anca Petrescu. Imaginea Parlamentului aparţine moştenitorilor. Decizia a fost dată în primă instanță de Tribunalul București.
Familia arhitectei care a proiectat Casa Poporului a cerut daune Parlamentului României pentru că a folosit imaginea clădirii în ultimii trei ani. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în luna februarie a acestui an.
Arhitecta, care între timp a murit, mărturisea, acum zece ani, că şi-a înregistrat proiectul la OSIM încă din 2001.