MENIU

Casa de Sănătate pune presiune pe medicii de familie. 60% au semnat deja actele adiționale

Casa de Sănătate pune presiune pe medicii de familie să semneze actele adiționale la contracte, acuzându-i pe liderii acestora de dezinformare. Oficialii CNAS spun că au fost rezolvate o mare parte din solicitările medicilor, iar finanțarea pentru medicina de familie înregistrează cea mai mare creştere alături de asistenţa medicală pentru specialităţi clinice!

Până la sfârșitul anului 2017, peste 60% din medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate au semnat actele adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, se spune într-un comunicat al CNAS.

De asemenea, programul de lucru al caselor a fost prelungit astfel încât să poată fi semnate aceste acte adiţionale, "pentru a asigura continuitate în acordarea asistenţei medicale".

„Din păcate, unii lideri ai organizațiilor profesionale sugerează că pacienții medicilor de familie – vârstnici cu multiple probleme de sănătate, copii, bolnavi cronici – au fost lăsaţi să sufere din cauza unor revendicări ale acestora, cu toate că au fost rezolvate o mare parte din solicitările care ţin de CNAS, iar finanțarea pentru medicina de familie înregistrează cea mai mare creştere alături de asistenţa medicală pentru specialităţi clinice", declară președintele CNAS, Laurențiu Teodor Mihai

„Am încredere în profesionalismul medicilor de familie și am convingerea că majoritatea acestora nu-și vor uita legământul profesional și datoria față de pacienți", mai spune Laurenţiu Teodor Mihai.

De partea cealaltă, medicii de familie spun că promisiunile făcute de premierul Tudose nu au fost rezolvate în urma discuțiilor cu CNAS și că se confruntă cu acele vechi probleme de ani de zile: subfinanțare, birocrație excesivă, probleme ale sistemului informatic, mii de imputări legate de rețetele compensate.

Medicii de familie nu mai dau trimiteri și rețete compensate. "Ne-a ajuns cuțitul la os"

Mai multe articole despre:
CNAS Casa de Sănătate