Cartofii, chiria şi încălţămintea din piele s-au scumpit cel mai mult în luna octombrie
Nu toate produsele au avut prețurile în creștere în octombrie, față de septembrie. Astfel, citricele şi alte fructe meridionale, frigiderele şi serviciile de transport aerian au înregistrat scăderi de preț.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri, chiria a crescut cu 0,49% în luna octombrie a acestui an, faţă de septembrie 2020, respectiv cu 2,32% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în octombrie cu 16,41% faţă de septembrie şi cu 8,36% faţă de luna decembrie.
Încălţămintea din piele s-a scumpit cu 0,85% în luna octombrie comparativ cu luna anterioară, şi cu 1,79% faţă de decembrie anul trecut. Frigiderele şi congelatoarele s-au ieftinit cu 0,02% în octombrie faţă de septembrie, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mare cu 1,64%.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, cartofii s-au scumpit în octombrie cu 4,63% faţă de septembrie dar s-au ieftinit cu 29,45% faţă de luna decembrie 2019. Comparativ cu luna decembrie 2019, în luna octombrie a acestui an cel mai mult s-au scumpit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 17,59%.
În schimb, în luna octombrie, s-au ieftinit citricele şi alte fructe meridionale, cu 3,89% faţă de septembrie, dar s-au scumpit cu 11,40% comparativ cu finalul anului trecut.