MENIU

Cărtărescu: Doresc pentru România o democrație normală, nu una "originală", nici o demokratură

Cărtărescu: Doresc pentru România o democrație normală, nu una "originală", nici o demokratură

Ar fi preferat să stea acasă, în biroul său, să citească o carte sau să vadă un film, totuși a ales să sfideze frigul și să protesteze în Piața Victoriei. Mircea Cărtărescu nu crede în democrații veritabile și altele neveritabile.

"Aceasta pentru că adevărul (veritas) și democrația nu pot merge pe drumuri diferite. Oamenii nu protestează de bunăvoie când le sunt încălcate drepturile, ei sunt siliți s-o facă de înșiși opresorii lor. Cei de la putere, acționând ca pe moșia lor, nu ca într-un stat democratic, m-au silit să las totul baltă și să ies în stradă, unde-am întâlnit mii, zeci de mii, sute de mii de oameni ca mine, care vor să trăiască o viață normală într-o țară normală".

Suntem o societate care cultivă idoli falşi? Cum ne putem păstra luciditatea, ca să nu ne închinăm lor?

Uneori mă-ntreb dacă societatea românească mai cultivă orice fel de idoli. Dacă nu e cumva o lume dezabuzată, incapabilă de admirație, care confundă persoanele importante cu cele vizibile la televizor și în alte medii, punându-i pe același plan pe Floricica Dansatoarea, Andrei Pleșu, Florin Salam, Mircea Badea, Mihai Șora, Liviu Dragnea, Dan Puric, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu etc. etc. într-un fel de Muppets Show în care criteriile etice, estetice, profesionale sunt aruncate la gunoi. Ce rămâne e circul nostru cel de toate zilele în care e suficient să fii cunoscut ca să devii ținta atât a injuriilor cât și a idolatrizării, ambele efemere, umorale, iraționale. Am început să vedem lumea ca prin ochii unei insecte: bucățele care nu se potrivesc unele cu altele și care împreună formează o cacofonie cu sclipiciuri din loc în loc, un joc iluzoriu de artificii. Eu cred că numai educația face diferența, educația etică primită în cei șapte ani de-acasă și cea intelectuală de mai târziu. Când ai învățat să desparți binele de rău, aparența de realitate, măscăriciul de filozof, specialistul de cârpaci – atunci vei putea găsi oamenii demni de admirat pe care, în fiecare generație, îi produce societatea din jurul tău.

Citeşte mai mult pe cariereonline.ro

Mai multe articole despre:
Mircea Cărtărescu