Carnea de miel, un lux de Paște? Cât vor costa mieii anul acesta: cele mai noi calcule
În plin sezon, crescătorii de ovine își fac deja calcule pentru perioada Paștelui. Având în vedere că anul acesta, sărbătoarea pică în mai, mieii vor cântări mai mult, iar asta nu este în avantajul crescătorilor pentru că vor fi nevoiți să mai scadă din preț.
Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine, Ionică Nechifor, spune că în luna aprilie miei vii vor costa între 20 și 21 de lei pe kilogram, însă, cu cât ne vom apropia mai mult de luna mai, fermierii vor fi nevoiți să mai lase din preț, ajungând la 19 lei pe kilogram.
După ce își vor valorifica aimalele, fermierii vor trece la producția de lapte. În cazul în care nu vor reuși să producă suficient, atunci vor încerca să crească miei cât mai mult pentru a-i trimite la export.