MENIU

Carmen Iohannis, alături de președintele României la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă la dineul de la Palatul Buckingham

Carmen și Klaus Iohannis/ Foto: Facebook Andreea Tincu

Carmen Iohannis participă alături de președintele României la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, eveniment organizat, astăzi, la Westminster Abbey din Londra. Ca de fiecare dată, ținuta Primei Doamne este un subiect care nu poate fi trecut cu vederea, datorită naturii excepționale a momentului, având în vedere că vorbim de cel mai longeviv monarh britanic. 

Președintele României, Klaus Iohannis, este prezent, astăzi, la Londra, pentru funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, alături de cei mai importanți lideri ai planetei.

Conform agendei publice a președintelui de pe site-ul Administrației Prezidențiale, șeful statului va fi prezent de la ora 13:00 (ora României) la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a.

Șeful statului își va încheia ziua cu participarea la recepția găzduită de Regele Charles al III-lea, eveniment ce va avea loc în această seara, de la ora 20:00 (ora României).

Președintele nu este însă singur, ci însoțit de Carmen Iohannis. Cei doi au sosit la Palatul Buckingham încă de duminică seara.

La acest eveniment, Carmen Iohannis a purtat o ținută semnată de Andrea Tincu, designer cu care Prima-Doamna colaborează. Prima Doamnă a adoptat, astfel, o rochie complet neagră, din catifea, accesorizată de o pălărie tot neagră și pantofi cu toc jos, de aceeași culoare.

O fotografie cu cei doi a fost publicată chiar de designerul vestimentar, pe contul său de Facebook

Fotografia este însoțită de următorul mesaj: "O zi istorică pentru umanitate , o personalitate de excepție care astăzi pleacă pe ultimul drum. Mă bucur să fiu alături de Prima Doamnă Carmen Iohannis în acest moment emoționant".