MENIU

Carmen Dorobăț (manager spital): „Toți medicii ar trebui să facă educație sanitară pacienților lor”

dorobat

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Iași a comentat ultima evoluție a pandemiei SARS-CoV-2 în România. Medicul a accentuat importanța purtării măștii, dar și rolul medicilor în educația sanitară a populației țării.

Carmen Dorobăț: „Este un fenomen epidemiologic important, iar noi, medicii, trebuie să îi aocrdăm toată importanța. Medicul ar trebui să decidă ce trebuie făcut, după o discuție față în față cu pacientul. Din punct de vedere clinic, medicul infecționist și cel de familie sunt cei care conduc procesul. Starea de urgență și starea de alertă sunt decizii de ordin politic. Pe perioada respectivă, când am avut stare de urgență și de alertă am avut rezultate bune la nivel de management al țării. Nu trebuie să uităm de mască nici în acest sezon estival. Te aperi pe tine și îi aperi pe cei dragi de lângă tine. Sunt condiții minime care nu sunt greu de respectat. Toți medicii ar trebui să facă educație sanitară pacienților lor, în special medicii de familie. 2-3% din cei care se vaccinează ar putea avea reacții adverse la un vaccin. Dar reacțiile negative se manifestă sub formă de febră. Nu vom putea vaccina niciodată 100% din populație, însă ar fi bine să avem acoperit un tronson de 80% dintr-un areal geografic. E nevoie ca medicii de familie să discute cu populația.”

Mai multe articole despre:
coronavirus romania