Carmen Dorobăț, despre cazul decesului femeii de la Cluj: Astfel de cazuri sunt extrem de rare, excepții chiar. Nu avem încă toate datele problemei
Carmen Dorobăț, medic primar infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, susține că în lupta cu pandemia de Covid-19 trebuie să ținem cont de faptul că astfel de cazuri, cum este cel al femeii din județul Cluj în vârstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, care a murit în secția ATI, după ce a fost depistată cu virusul SARS-CoV-2 la două luni după rapel, "sunt extrem de rare, excepții, am putea spune". "Nu avem datele problemei. Trebuie să marjăm o lume întreagă pentru stăvilirea acestei epidemii. Una dintre aceste căi este și vaccinarea într-o proporție majoritară a populației", este mesajul medicului către populație.
"Este un caz care pune la gândire gintea medicală. Trebuie să avem mai multe date în ceea ce privește dinamica tipului de anticorpi, în ceea ce privește cormobiditățile acestei paciente și mai ales să obținem rezultatul în secvențiere, adică tulpina care a determinat această infecție. Poate fi vorba, de asemenea, despre recăderi a unei infecții care a fost cândva. S-a vorbit încă de la începutul pandemiei că acest virus, ca multe alte virusuri pe care noi le supraveghem cronic, deci pe o perioadă mai lungă de timp, poate la unele persoane să rămână cantonat undeva, în căile respiratorii, și în unele momente să determine o revenire a infecției, fie că este vorba tocmai de această situație, fie că este vorba despre o altă infecție, cu o altă tulpină care din nefericire nu a fost complet acoperită de vaccin", a afirmat Carmen Dorobăț, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Medicul infecționist a precizat că vaccinurile obținute până în prezent protejează în ceea ce privește tulpina-mamă și tulpinile din țările europene. "Cât privește recăderile despre care vorbeam, cu redeșteptare la un moment dat, în ceea ce privește tulpina din Africa de Sud, din Brazilia și cine știe ce tulpini mutante ar mai putea să circule, atunci lucrurile aicea nu sunt extrem de sigure", a explicat aceasta.
Citește și Caz unic în România. O femeie vaccinată cu Pfizer, MOARTĂ de Covid la două luni după rapel