MENIU

Carmen Dan: Îmi doresc ca momentul 10 august să nu se repete

Carmen Dan la audieri

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că şi-ar dori ca momentul 10 august să nu se repete, dar a precizat că astfel nu le face un reproş şefilor Jandarmeriei. Ministrul de Interne a amintit, din nou, că şi în alte ţări se intervine când este cazul şi că ce s-a întâmplat anul trecut ar trebui să fie o lecţie şi pentru organizatorii acţiunilor civice.

"Momentul 10 august este un moment de referinţă (...), un moment din care putem învăţa lecţii. Şi lecţiile să ştiţi că trebuie extrase şi în ceea ce priveşte Jandarmeria Română, dar şi în ceea ce priveşte liderii organizaţiilor civice sau protestatarii paşnici. Şi, dacă mă refer la Jandarmerie, le-am spus şi astăzi că îmi doresc ca momentul 10 august să nu se repete", a afirmat Carmen Dan, citată de Agerpres.

Ministrul de Interne a precizat, din nou. că nu are nimic să le reproşeze celor care au coordonat intervenţia şi că evenimentele ar trebui să fie o lecţie şi pentru organizatorii acţiunilor civice, "toată lumea trebuie să înţeleagă că există o limită şi o barieră peste care nicio forţă de aplicare a legii nu poate trece. Şi acea barieră este dată de echilibrul care ar trebui să existe între o manifestare publică paşnică şi o manifestare care presupune agresiune şi violenţă, iar bariera este tocmai această violenţă".

Carmen Dan a invocat şi faptul că în orice stat civilizat se uzează de mijloacele legale şi de procedurile legale de intervenţie. Chiar dacă a recunoscut că au fost şi oameni care au protestat paşnic şi au avut de suferit, ministrul de Interne a afirmat că până în prezent niciun jandarm n-a fost trimis în judecată, ci doar 20 de manifestanţi. 

În noiembrie anul trecut, şapte protestatari care ar fi agresat doi jandarmi la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei au fost trimişi în judecată.

Mai multe articole despre:
proteste Liviu Dragnea 10 august carmen dan