MENIU

Carmen Dan, explicații după intervenția Jandarmeriei. "Este grav ce s-a întâmplat"

Carmen Dan, conferință de presă, sâmbătă 11 august

Carmen Dan a încercat să explice, într-o conferință de presă de la Ministerul de Interne, intervenția în forță a jandarmilor cu gaze lacrimogene asupra tuturor manifestanților din Piața Victoriei, nu doar a celor violenți.

A fost vorba de grupuri de "huligani periculoși", spune ministrul de Interne, iar 64 de echipe operative ale Poliției Române și Institului de criminalistică lucrează în prezent la identificarea vinovaților.

Instigărilor la violențe din ultimele zile li se va răspunde pe măsură, a spus Carmen Dan în timpul conferinței de presă.

Ministrul Afacerilor Interne consideră că ceea ce s-a întâmplat vineri seara la protestul din Piaţa Victoriei este "grav" şi nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea.

"Ca o apreciere generală, ceea ce s-a petrecut aseară este grav şi cred că nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea. Celor care fac astfel de acuzaţii le cer să explice jandarmilor care au fost răniţi, nu puţini, şi care s-au aflat sau se află pe patul de spital. Acţiunea de aseară nu a fost o dispută între jandarmi şi cetăţenii paşnici care au dorit să protesteze'", a afirmat Dan.

Realitatea.net a transmis LIVE pe Facebook conferința de presă a ministrului de Interne:

Carmen Dan, a anunţat, sâmbătă, că 64 de echipe formate din poliţişti şi procurori lucrează la identificarea persoanelor implicate în violenţele de vineri seară din Piaţa Victoriei.

"Urmare a violenţelor de aseară, Poliţia Română, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 lucrează pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în faptele de ultraj, tulburarea ordinii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi distrugere. Sunt constituite 64 de echipe operative care, în baza imaginilor şi fotografiilor avute la dispoziţie, vor identifica aceste persoane responsabile. Această activitate este, însă, una complexă şi se derulează cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, fiind vorba de multe ore de imagini care trebuie vizualizate în procesul de identificare a autorilor violenţelor", a afirmat ministrul de Interne.

Carmen Dan: Jandarmii nu vor răspunde oamenilor politici

Carmen Dan a declarat că jandarmii nu pot răspunde oamenilor politici, ea adăugând că aspectele care ţin de siguranţa naţională referitoare la mitingul de vineri le va prezenta în cadrul CSAT, dacă i se va solicita acest lucru.

"Departe de mine intenţia de amesteca planul politic cu cel operaţional. Însă, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, sunt câteva aprecieri pe care doresc să le fac şi fac asta pentru că în ultimele ore au avut loc foarte multe acuze ale oamenilor politici şi nu numai la adresa Jandarmeriei şi faţă de acţiunea Jandarmeriei. Jandarmii nu vor răspunde oamenilor politici. Jandarmii reprezintă o structură care respectă legea şi ierarhia militară, însă, în faţa acestor acuze, eu am această obligaţie de a face aceste precizări", a afirmat Carmen Dan.

Ea a spus că aspectele care ţin de siguranţa naţională vor face obiectul unei informări către CSAT dacă i se va solicita.

"Alte aspecte pe care nu le voi putea comunica acum vor face obiectul unei informări pe care o voi prezenta în cadrul CSAT dacă îmi va fi solicitat, apreciind că sunt aspecte care ţin de siguranţa naţională şi de atribuţiile, competenţele şi modul de colaborare dintre instituţiile din sfera securităţii naţionale", a mai menţionat ministrul Afacerilor Interne.

Mai multe articole despre:
protest diaspora carmen dan