MENIU

Carmen Dan: Declasificarea documentelor din 10 august e analizată de o comisie din cadrul MAI

Carmen Dan

Carmen Dan a declarat că cererea procurorului general privind declasificarea documentelor din dosarul violenţelor din 10 august e analizată de o comisie din cadrul MAI, care va decide cu privire la declasificarea parţială a datelor. Dan a subliniat că nu ministrul dispune declasificarea datelor.

„Procurorul general tot cere. Nicio problemă, poate să ceară, noi vom răspunde de fiecare dată. Am mai spus că nu a fost nicio cerere a parchetului care să fie amânată sau care să întâmpine greutăţi din partea Ministerului. Am expus demersurile făcute, să nu ne acuze nimeni că îngreunăm ancheta. Referitor la declasificare, cred că e îndeajuns să ne uităm în Codul Penal, unde avem un articol care spune că instanţa e cea care decide declasificarea, când consideră că informaţiile sunt utile cercetării judiciare şi poate dispune declasificarea totală sau parţială. Noi am expus în explicaţii, care sunt considerentele. Nu sunt documente clasificate de ministru, nu sunt documente pentru care ministrul poate dispune declasificarea”, a declarat, vineri, ministrul Carmen Dan, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne a subliniat că cererea lui Augustin Lazăr referitoare la declasificarea unor date din dosarul violenţelor de la protestul din 10 august este analizată.

„Însă această cererea procurorului general este în analiză unei comisii din cadrul Ministerului. Dacă comisia va dispune în sensul declasificării parţiale a unor date din raport sau din celelalte documente depuse în dosar, vom proceda în consecinţă”, a mai spus Carmen Dan.

Precizările vin după ce Parchetul General a precizat, în urmă cu câteva zile, că declasificarea documentelor din dosarul violenţelor la mitingul din 10 august este necesară pentru ca acestea să fie depuse la dosar şi să poată fi consultate de părţi, subiecţi procesuali şi avocaţii acestora.

"Declasificarea anumitor documente este necesară în vederea asigurării caracterului echitabil al urmăririi penale, precum şi pentru respectarea dreptului la apărare al părţilor şi subiecţilor procesuali principali. În acest sens, documentele trebuie declasificate pentru a putea fi depuse la dosarul cauzei şi consultate de către părţi, subiecţi procesuali şi avocaţii acestora, doar în acest mod putându-se da eficienţă principiului egalităţii armelor şi aflării adevărului", transmite Parchetul General, printr-un comunicat de presă..

Mai multe articole despre:
Augustin Lazăr carmen dan