MENIU

Care sunt ingredientele cafelei perfecte? Gustul şi aroma de care te vei îndrăgosti

V-aţi întrebat vreodată care sunt ingredientele unei cafele perfecte? Zsolt Nagy, expertul în cafea al brandului de lux Nespresso, spune că perfecţiunea se găseşte la intersecţia a trei axe: vizual, olfactiv şi gust.

Mai exact, ochiul trebuie cucerit de un espresso acoperit de un strat gros de cremă ciocolatie, în timp ce nasul se lasă îmbătat de arome puternice de nuci cu note de cafea proaspăt măcinată pentru o licoare intensă. Pentru o cafea lejeră mirosul trebuie să fie mai degrabă fructat.

Când vine vorba de gust însă, per­fecţiunea capătă noi valenţe. Nu sunt permise erori de nicio natură, notele de cenuşă sau de arsură nu îşi pot găsi locul în reţeta cafelei.

„Se analizează complexitatea băuturii, temperatura la care aceasta este servită şi gustul ce rămâne după, ca o amintire.", a precizat specialistul.

Şi modul de servire poate face diferenţa în ceea ce se poate numi, fără exagerare, experienţa savurării cafelei. Un espresso, spre exemplu, este servit în mod ideal într-o ceaşcă de porţelan, de maximum 60 ml, cu un diametru redus.

Mai multe articole despre:
cafea Zsolt Nagy aromă espresso