MENIU

Care sunt "Cele 10 Porunci", preceptele de bază pe care toți creștinii trebuie să le respecte. Ultima dintre ele este cea mai frecvent încălcată

Care sunt Cele Zece Porunci, preceptele de bază pe care toți creștinii trebuie să le respecte. Ce spune Decalogul.

Cele zece porunci sau Decalogul sunt poruncile date de Dumnezeu omenirii spre a fi respectate, pentru a trăi în armonie și bunăstare. Cele zece porunci au fost date profetului Moise pe muntele Sinai în urmă cu aproximativ 3500 ani. Poruncile erau cioplite pe două tăblițe din piatră.

Cele zece porunci

Conform Bibliei, Dumnezeu i-a spus profetului Moise să se urce pe munte și să aștepte până când El își va face simțită prezența. Aceasta s-a întâmplat după exodul din Egipt, când Moise se afla în fruntea poporului evreu și i-a condus pe aceștia în căutarea așa-zisului pământ al făgăduinței. Cele zece porunci au fost transmise omenirii într-o perioadă în care oamenii nu aveau legi după care să se ghideze, trăiau în desfrâu, iar crimele și păcatele deveniseră de necontrolat.

Cele zece porunci sunt, de fapt, legi morale universal valabile și preceptele tuturor creștinilor, legi care trebuie respectate cu sfințenie.

Primele patru porunci se referă la devoțiunea pe care trebuie să o avem față de Dumnezeu, crezul în monoteism și în puterea divinității. Următoarele sunt legi morale, care cer respect pentru părinți, stabilirea standardelor pentru relațiile interumane. Iar ultimele sunt legi care interzic crima, adulterul și hoția, făcând referire la caracterul sacru al vieții, al căsniciei, prosperității și al justiției.

Iată care sunt poruncile Domnului

  1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
  2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
  3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
  4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
  5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
  6. Să nu ucizi.
  7. Să nu fii desfrânat.
  8. Să nu furi.
  9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
  10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

10 sfaturi despre cum sa impui respect în fața celorlalți

Mai multe articole despre:
cele 10 poruni crestin religie