MENIU

Care sunt alternativele energetice ale Europei ca să scape de gazul rusesc

Anul trecut, în luna iunie, Norvegia depășea Rusia și devenea exportatorul numărul 1 de gaze naturale către Europa. O veste proastă pentru Rusia, care alimentează Europa printr-o rețea de gazoducte care tranzitează într-o proporție mare teritoriul Ucrainei. De cealaltă parte, în Ucraina, ponderea gazelor rusești este de 60% din consumul total de gaze naturale. O altă veste proastă pentru Rusia este că Europa poate avea alternative la gazul rusesc iar Eurogas, asociația care reprezintă interesele Europei în industria de gaze a anunțat că, până în 2035, consumul de gaze ar putea să scadă cu până la 10%, în funcție de politicile energetic pe care Uniunea Europeană ar putea să le adopte, scrie europolitics.ro.

La începutul lunii iulie ale acestui an, ministrul de Finanțe al Ucrainei și o serie de agenții guvernamentale au propus un plan prin care să substituie importurile de gaze naturale și să se folosească de terminalele pentru gaz petrol lichefiat (GPL ) de la Marea Neagră. Guvernul ucrainean, însă, a fost dizolvat după ce coaliția parlamentară aflată la putere și-a retras sprijinul politic.

Conform specialiștilor, GPL-ul ar putea fi o alternativă la gazul natural rusesc și 1000 de metri cubi ar putea costa 380 de euro. Unul din lucrurile care trebuie să fie rezolvate pentru ca acest plan să prindă contur este rezolvarea situației politice cu Turcia privind tranzitul prin strâmtoarea Bosforului.

Ucraina are datorii imense față de Rusia și le-a acumulat începând cu 2013, atunci când țara a fost cuprinsă de o criză politică fără precedent. Conform ultimelor date, Rusia îi datorează Ucrainei 4,46 miliarde de dolari, facturi neachitate pentru gazul natural livrat.
În ultimii ani, au existat dezbateri privind creșterea capacității de import de GPL în Europa. Prețurile pentru acest produs sunt foarte mari datorită cererilor mari venite din Japonia. Întrucât Asia oferă mai mulți bani pentru GPL, aceștia au reușit să deturneze livrarea GPL-ului dinspre piețele europene spre piețele asiatice. Citeste mai mult...

Mai multe articole despre:
Europa alternative energetic scape sunt gazul rusesc