Realitatea.net
MENIU

Care este, de fapt, ora potrivită pentru a ne trezi. Ce spune profesorul Vlad Ciurea

Renumitul profesor Vlad Ciurea a vorbit, în cadrul unei emisiuni, despre influența somnului asupra sănătății. De asemenea, despre ora la acre ar trebui să ne trezim pentru o bună funcționare a organismului nostru. Iată ce spunea renumitul medic.

Somnul este crucial pentru buna funcționare a organismului nostru. Iar pe lângă numărul de ore pe care trebuie să le dormim, la fel de important este și momentul în care să ne trezim! Renumitul medic Vlad Ciurea ne spune care este ora perfectă la care ar trebui să ne începem ziua.

Deja știm cu toții cât de important este să dormim suficient de mult în fiecare noapte. Lipsa somnului poate duce, pe termen lung, la probleme serioase de sănătate, cum ar fi scăderea sistemului imunitar, probleme digestive, sau chiar și depresie și anxietate. Însă, pe lângă numărul de ore pe care trebuie să le dormim, la fel de important este să știm și când să ne trezim!

Prof. Dr. Vlad Ciurea a vorbit despre importanța ritmului circadian pentru creierul nostru, cât și despre ora la care ar trebui să ne începem activitatea, pentru a fi cât mai productivi și energici de-a lungul zilei.

„Dumnezeu a hotărât acest lucru”

Expertul spune că dacă nu avem o profesie care ne obligă să muncim pe timp de noapte, ar trebui să încercăm să respectăm ritmul natural al corpului nostru și să ne odihnim.

„Dumnezeu a hotărât acest lucru. Peste noapte trebuie să dormim, iar peste zi trebuie să lucrăm. Dacă facem invers și ne biciuim, ne stimulăm, putem avea efecte foarte proaste”, a explicat medicul Vlad Ciurea, potrivit informațiilor de la un post Tv, conform Click.ro. El a vorbit și despre efectele benefice pe care somnul le are asupra creierului nostru.