Care e starea bebeluşilor cu sindrom hemolitic uremic internaţi la Spitalul Marie Curie
Copilul transferat de la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof.dr. Matei Balș” la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie”, a fost externat astăzi, conform informațiilor transmise de către medicii unității sanitare la Ministerul Sănătății.
Astfel, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie”, mai sunt internați 2 copii cu sindrom hemolitic uremic (SHU) care primesc tratament de specialitate în secția de nefrologie.
Singurul copil care urmează procedura de dializă peritoneală este cel din Brașov. Copilul din Fetești nu mai face dializă. Starea de sănătate a celor 2 este stabilă, cu evoluție favorabilă.
Medicii specialiști subliniază că, atât alimentația corelată cu vârsta, cât și respectarea strictă a normelor de igienă reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor, în special a nou născuților.
Ministerul Sănătății reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiștii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.