Cardul de oportunitate pentru Germania, Cum poți obține rapid drept de muncă în Germania?
Autoritățile din Germania caută să acopere uriașul deficit de forță de muncă printr-un nou instrument, numit card de oportunitate. Este vorba de un permis de ședere cu durată de un an, interval de timp în care orice cetățean străin are răgaz să-și caute un loc de muncă.
Ideea a fost lansată pentru prima dată în 2022, ca o modalitate de a facilita găsirea unui loc de muncă în Germania pentru lucrătorii străini și s-a relansat de la 1 iunie 2024, potrivit Euronews.com.
Germania are nevoie de aproximativ 400.000 de noi angajați calificați pe an pentru a acoperi deficitul, în special în domeniile ingineriei, IT și sănătății.
Cardul de oportunitate - Chancenkarte, acționează ca o viză temporară sau ca un permis de muncă, permițând cetățenilor din afara UE să locuiască în țară timp de până la un an.
Cei care doresc să solicite Chancenkarte, trebuie să fi absolvit cel puțin doi ani de formare profesională sau să dețină o diplomă universitară din țara de origine care este relevantă pentru rolul dorit.
Cei interesați trebuie să dovedească faptul că dispun de fonduri sau de salariul dintr-un contract de muncă cu normă parțială pentru a-și acoperi șederea în Germania timp de un an – puțin peste 12.000 de euro.