MENIU

Carambol spectaculos pe cea mai circulată șosea din Timiș - FOTO

Accident rutier în lanț, luni după-masă, pe una dintre cele mai aglomerate șosele din județul Timiș. O femeie a fost rănită în urma unui carambol în care au fost implicate două autovehicule de teren, un microbuz și un autotren. 

Acidentul s-a produs luni după-masă, în jurul orei 16:57, la Margina. Potrivit polițiștilor, un bărbat care conducea o autoutilitară pe DN 68 A,  a lovit față-spate un autoturism condus de un bărbat, care era oprit în coloana de autovehicule formată pe drum, acesta fiind proiectat în autoturismul din fața sa, care la rândul său a fost proiectat în autoturismul care se afla în fața sa.

 

Potrivit celor de la ISU, în accident au fost implicate două autovehicule de teren, un microbuz și un autotren, cu șase persoane în total, potrivit tion.ro

 

Astfel, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

 

În urma impactului, o femeie în vârstă, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită și transportată în stare conștientă de către o ambulanță SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii de la rutieră au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
carambol timis tir autospeciala