MENIU

Carambol cu șapte mașini pe Autostrada Soarelui, la Medgidia. Coloană de mașini pe cinci kilometri

Carambol cu șapte mașini pe Autostrada Soarelui, la Medgidia. Coloană de mașini pe cinci kilometri

Traficul rutier este îngreunat pe sensul către mare, în dreptul localității Medgidia, după un carambol în care au fost implicate șapte mașini. În zonă s-a format o coloană de mașini pe o distanță de cinci kilometri. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul către litoral, în Medgidia, județul Constanța, a avut loc o tamponare în care au fost implicate șapte autoturisme.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă traficul se desfășoară îngreunat, formându-se o coloană în mișcare pe aproximativ cinci kilometri.

Se estimează reluarea normală a circulației în circa 45 de minute.

Mai multe articole despre:
carambol a2 autostrada soarelui