MENIU

Carambol cu 4 mașini, pe autostrada A2, sensul de mers spre București. O persoană a fost rănită

Sursa foto: Arhivă

Un accident în care au fost implicate patru maşini s-a produs duminică pe A2, sensul de mers spre Bucureşti, traficul pe banda 1, fiind oprit. O persoană a suferit răni uşoare.

„Pe A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 42, pe sensul către Bucureşti, în zona localităţii Săruleşti, judeţul Călăraşi, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule, coliziune în urma căreia o persoană a suferit răni uşoare”, transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Traficul rutier este oprit pe banda numărul 1, circulându-se doar pe a doua bandă. Valorile de trafic sunt în creştere.

Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30 – 45 de minute.

Accident cumplit în Giurgiu

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Bucureşti a fost preluat de elicopterul SMURD pentru a fi dus la un spital din Capitală, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, duminică, pe o stradă din localitatea Plopşoru, judeţul Giurgiu.

„Un tânăr în vârstă de 25 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această după-amiază, pe o stradă din localitatea Plopşoru, judeţul Giurgiu. Acesta a fost găsit încarcerat în autoturismul pe care îl conducea, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi extras în siguranţă", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o maşină de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SAJ. În sprijin a fost solicitat şi elicopterul SMURD.

Echipajele de intervenţie au găsit autoturismul răsturnat în afara părţii carosabile, unde a lovit un stâlp de electricitate.

Tânărul a fost preluat de echipajul SAJ pentru acordarea primului ajutor şi a fost transportat apoi cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală.

Potrivit Poliţiei Giurgiu, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Mai multe articole despre:
accident autostrada