CARACATIŢA LUI HOREA UIOREANU, președintele Consiliului Județean Cluj, arestat pentru luare de mită
Horea Uioreanu era avertizat că este filat chiar de către mama subofiţerului SRI, Anca Albu. Sunt detalii noi din ancheta penală privind fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj. Potrivit unor surse judiciare citate de Evenimentul Zilei, în alte situaţii, Uioreanu primea informaţiile de la fostul subprefect de Cluj, care ar fi avut o relaţie amoroasă cu agenta de la Serviciul de Informaţii.
Omul de legătură dintre agenta Anca Albu şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean ar fi fost chiar mama subofiţerului. Potrivit evz, femeia îl cunoştea atât pe Horea Uioreanu cât şi pe mama acestuia. Informaţiile ajungeau la Uioreanu prin simple vizite efectuate la biroul său. Aceleaşi surse au precizat totodată că atunci când preşedintele CJ Cluj nu era la birou, aceleaşi informaţii erau redate şefului de cabinet al acestuia Răzvan Pop.
De altfel, în faţa anchetatorilor, Pop ar fi declarat că el ştia despre această relaţie de prietenie şi că agenta SRI i-a transmis informaţii, lui sau lui Uioreanu, şi în anii trecuţi, cu privire la unele acţiuni ale Serviciului Secret.
O altă punte prin care Horea Uioreanu ar fi primit informaţii era şi fostul subprefect Mihnea Iouraş, despre care se zvoneşte că ar fi avut relaţii intime cu agenta SRI. Despre mama presupusei iubite, Iouraş spune: „A venit de câteva ori la mine la birou deoarece nu l-a găsit pe Horea Uioreanu şi mi-a spus mie că preşedintele CJ Cluj ar fi urmărit. Nu înţeleg de îmi spunea mie toate aceste chestiuni, deoarece eu nu le-am transmis mai departe”... a declarat în replică fostul subprefect clujean.