MENIU

Captură record de... jucării sosite din China! Polițiștii au întocmit dosar penal

Poliţiştii au descoperit 3.400 de jucării și 500 de metri liniari de linoleum, mărfuri nedeclarate la intrarea în țară, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei, într-un container din Portul Constanţa Sud Agigea.

"La data de 16martie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, pe adresa unei societăţi comerciale din localitatea Braniștea – județul Ilfov", se arată într-un comunicat remis de IGPR.

În urma controlului, poliţiştii au descoperit 3.400 de jucării reprezentând figurine din pluș și 500 de metri liniari de linoleum, mărfuri în plus față de cele declarate.

Bunurile, în valoare de aproximativ 43.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală. 

Mai multe articole despre:
China jucării container