MENIU

Capitala în alertă! Aproape jumătate din bucureșteni vor rămâne fără apă caldă

<p>Elcen Bucureşti</p>

Aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către Electrocentrale București (ELCEN), din cauza datoriilor, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

"Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, și a notificat ELCEN în acest sens, ca, începând cu data de 05.09.2016, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 — iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuție și, pe cale de consecință, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri", potrivit comunicatului, scrie Agerpres.

Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului — cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei.

"Mai mult decât atât, Distrigaz a anunțat intenția demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părți din datoria menționată mai sus", potrivit comunicatului ELCEN.

Mai multe articole despre:
Bucureşti apă caldă Elcen