MENIU

Capii rețelei care exploatau persoane cu handicap, arestați. Oamenii au fost bătuți, amenințați și terorizați să muncească

Capii rețelei care exploatau persoanele cu afecțiuni psihice la o stână din Borșa au fost arestați pentru 30 de zile. Două femei, un bărbat și șeful centrului de specialitate din Focșani sunt cercetați penal pentru trafic de persoane și sclavie.

Cele 7 persoane cu handicap exploatate erau ținute în condiții deplorabile și erau forțate să îndure mizeria, în timp ce rețeaua încasa bani în fiecare lună de pe urma lor.  

Foamete, frig și mizerie, așa erau ținute în captivitate cele 7 persoane cu handicap la stâna din vârf de munte din localitatea Borșa din Maramureș. Victimele ar fi fost terorizate și nu mai aveau cum să scape. Au rămas și fără acte, după ce au fost aduse de la centrul de îngrijire din Vrancea.

Cinci din cei șapte erau în evidența Primăriei Borșa, însă autoritățile nu le-ar fi verificat niciodată.

„Nu am primit niciun fel de sesizari anterioare. Dacă toti acesti oameni au fost încadrati la handicap bănuiesc ca primeau si indemnizatii din partea statului”, a spus Ovidiu Morar, director executiv AJPIS Maramureș.

Rețeaua era formată dintr-un fermier, soția lui și soacra acestuia. Toți trei, împreună cu șeful Centrului din Focșani au pus bazele exploatării inumane.

Acum, cele 7 persoane cu dizabilități vor rămâne în grija statului. 

„Victimele au beneficiat de consiliere psihologica permanentă, inclusiv pe parcursul audierilor”, a declarat Adrian Mândru, putător de cuvânt al DGASPC Maramureș.

Polițiștii i-ar fi depistat pe cei patru lideri ai rețelei de mai bine de un an și jumătate. Abia după 19 percheziții în Vrancea și Maramureș, oamenii legii au strâns suficiente probe cât să îi bage ani grei după gratii. Cercetările continuă în dosarul penal deschis pentru sclavie și trafic de persoane.