Capcanele de pe site-urile care oferă servicii turistice
În timp ce rezervarea hotelurilor şi a zborurilor pe internet devine din ce în ce mai obişnuită, consumatorii se confruntă cu un număr tot mai mare de probleme legate de serviciile online de călătorie.
În prezent, aceste servicii fac obiectul celor mai frecvente plângeri ale consumatorilor, conform datelor comunicate de Centrele Europene ale Consumatorilor.
“În octombrie 2016, Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au lansat o verificare coordonată a unui număr de 352 de site-uri de comparare a preţurilor şi de rezervări de călătorie de pe tot teritoriul UE. S-a constatat că preţurile nu erau fiabile pe 235 de site-uri, adică două treimi dintre cele verificate. De exemplu, se adăugau elemente suplimentare de preţ într-o etapă ulterioară a procesului de rezervare, fără informarea clară a consumatorilor, sau preţurile promoţionale nu corespundeau niciunui serviciu disponibil”, spune Laura Pascu, reprezentanta Centrului European al Consumatorilor din România (ECC).
De aceea, autorităţile au solicitat site-urilor în cauză să respecte legislaţia UE privind protecţia consumatorilor, care le impune să practice o transparenţă totală în materie de preţuri şi să îşi prezinte ofertele în mod clar de la începutul procesului de rezervare.