MENIU

Cântărețul francez Kendji Girac, vedetă a emisiunii The Voice, s-a împușcat în piept din greșeală

Cunoscutul cântăreț francez Kendji Girac, în vârstă de 27 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-a împușcat accidental cu o armă pe care o cumpărase cu o zi înainte de incident.

Poliția a fost chemată în jurul orei locale 05:30 într-o zonă din Biscarrosse, la aproximativ 50 km de Bordeaux. 

Potrivit presei franceze, cântărețul le-a povestit ulterior polițiștilor că nu a fost vorba despre un atac, ci că el a cumpărat arma cu o zi în urmă și a vrut să o testeze, însă s-a împușcat accidental.

El a ajuns la spital în stare gravă, însă medicii spun că, în prezent, viața sa nu mai este în pericol și primește îngrijiri medicale într-un spital din Bordeaux. 

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate cum s-a petrecut totul. 

Kendji Girac a devenit faimos pentru prima dată în 2013, după ce a făcut un cover după o melodie a rapperului Gims. În anul următor, a câștigat The Voice France. A lansat cinci albume de studio, cel mai recent L'Ecole de la Vie în 2022. 

Hiturile sale Color Gitano și Andalouse au strâns sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Drama lui Carmen Trandafir. Artista a avut parte de o copilărie grea fără tată, alături de cei trei frați ai săi

Mai multe articole despre:
cantaret francez impuscat