MENIU

Canicula mai face o victimă: Un bărbat din Galaţi în vârstă de 52 de ani, mort în cimitir

Un mort și doi răniți, într-un accident petrecut în Caraş-Severin. Traficul rutier, blocat

Un bărbat de 52 ani din Galați, care a fost găsit leșinat, luni, într-un cimitir din municipiu, a murit la Spitalul Județean de Urgență, Direcția de Sănătate Publică (DSP) confirmând, marți, că este vorba despre un caz de deces provocat de caniculă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu, decesul a survenit prin șoc caloric și hipertermie exogenă prin expunere la căldură, ceea ce înseamnă că temperatura corpului bărbatului a crescut foarte mult, din cauza căldurii la care s-a expus.

Reprezentantul DSP Galați a precizat că acesta este primul deces din cauza căldurii înregistrat în județul Galați, celelalte trei decese produse în ultimele șase zile considerându-se că au avut alte cauze, iar temperaturile ridicate doar au agravat afecțiuni preexistente. Este vorba despre un bărbat de 67 ani din comuna Călmățui, care a fost găsit decedat, duminică, pe marginea unui drum, un altul în vârstă de 50 ani găsit fără suflare, sâmbătă, pe un câmp din apropierea comunei Cavadinești, precum și despre un bărbat de 60 ani, din municipiul Galați, găsit decedat în fața scării blocului în care locuia.

Potrivit directorului Serviciului Județean de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi, nouă persoane cu vârste cuprinse între 12 și 80 de ani au ajuns la spital în ultimele 24 de ore, după ce au leșinat din caza temperaturilor ridicate, scrie Agerpres.

Tot săptămâna acesta, un bărbat de 48 de ani, din localitatea vasluiană Sauca, a murit din cauza caniculei în urma unei hipertermii, medicii găsindu-l cu o temperatură a corpului de 42,5 grade Celsius.

De asemenea, duminică, un bărbat de 56 de ani din Flămînzi, județul Botoșani, a căzut pe stradă. Trecătorii au sunat la 112, iar bărbatul a fost dus la doctor. O ambulanță l-a transportat apoi la Spitalul Județean de Urgență, însă medicii de acolo nu au mai putut decît să constate decesul. Bărbatul intrase în stop cardio-respirator.

Un alt bărbat a fost găsit leşinat vineri pe un câmp din Vlădeni, județul Iași. Acesta a murit la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. El fusese adus în comă profundă din cauza hipertermiei: temperatura corpului era de 42 de grade Celsius.

Mai multe articole despre:
Galaţi canicula decese